Ziua Domnului

Ioan 20:1;Fap. 2:1-4;Evr.4:1-11 (Ps.118:24)

Noi credem şi mărturisim că Ziua Domnului este o rânduială creştină care trebuie păstrată în continuare, petrecută în închinăciune şi cugetare spirituală atât în public cât şi acasă. Spre deosebire de vechiul aşezământ mozaic, când se ţinea ziua a şaptea, creştinii, ca membri ai aşezământului nou, trebuie să ţină ziua dintâi a săptămânii (Duminica), zi care a fost sfinţită de Dumnezeu prin învierea din morţi a Fiului Său şi prin trimiterea Duhului Sfânt.

Primii creştini au ţinut ziua Domnului ca zi de închinăciune. În ea trebuie să ne odihnim de lucrurile lumeşti şi de plăcerile trupeşti, având voie să facem faptele milei şi cele care sunt absolut necesare. Sărbători închinate sfinţilor nu avem, întrucât nu le găsim în Sfânta Scriptură. (MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A CULTULUI BAPTIST DIN ROMÂNIA)

În  Vechiul Testament, în cartea Geneza, descoperim că Dumnezeu a instituit, la finalul creaţiei, o zi specială, şi anume,  ziua a şaptea  în care:

-Şi-a sfârşit lucrarea,
-S-a odihnit de toată lucrarea Lui,
-a  binecuvântat-o,
-a sfinţit-o” (Gen.2:2-3).

După căderea în păcat a primilor oameni, Dumnezeu a început să lucreze din nou (Ioan 5:17), de data aceasta la răscumpărarea omului, având în vedere o nouă creaţie (2 Cor. 5:17) care a fost finalizată la cruce şi celebrată cu ocazia învierii. Prin Moise, Dumnezeu a instituit Sabatul (Exod 31:12-17), ca semn că El este Creatorul, Răscumpărătorul şi Sfinţitorul poporului, ca principiu de organizare a vieţii prin care o zi din şapte, după modelul creaţiei, avea un caracter special şi ca dar prin care poporul să se bucure şi să se odihnească. Poporul Israel a eşuat cu privire la respectarea Sabatului conform planului lui Dumnezeu, astfel că prin David (Ps. 95:7) vorbeşte despre o altă zi (,,astăzi”), ziua ascultării prin credinţă de Domnul Isus Hristos (Evrei 4:7).

Domnul Isus a împlinit Sabatul prin faptul că:

-A ascultat perfect de oricare din poruncile Vechiului Testament, făcând în toate privinţele voia Tatălui;

-A declarat cu privire la Sine că este Domn al Sabatului (Mat.12:1-14) arătând astfel că autoritatea Lui este mai mare decât cea a Legii;

-A invitat oamenii la Sine ca să primească adevărata  odihnă, cea asufletului izbăvit de păcat(Mat. 11:28-30) şi a făcut acest lucru posibil muncind şi jertfindu-se în locul nostru.(argumentul din Epistola către Evrei 4:1-11).

Creştinii nu sărbătoresc Sabatul Vechiului Testament ci Ziua Domnului, argumentele principale fiind următoarele:

§  Este ziua învierii Domnului Isus (Ioan 20:1);
§  Este ziua în care s-a pogorât Duhului Sfânt (Fapte 2:1-2);
§  Comunitatea creştină de la început a considerat prima zi a săptămânii ca zi de închinare (Fapte 20:7; 1Cor. 16:2);
§  Istoria Bisericii Primare (ex.Iustin Martirul, Tertulian – sec.II şi III) menţionează adunarea credincioşilor pentru închinare în prima zi a săptămânii.

Întrebări exegetice

În ce zi din săptămână a înviat Domnul Isus? (Ioan 20:1)

În ce zi a săptămânii s-a coborât Duhul Sfânt și ce făceau ucenicii Domnului atunci? (Fapte 2:1-4)

Care este odihna „ca cea de Sabat” la care se referă autorul epistolei aici și ce ar trebui să întreprindem noi în acest sens? (Evrei 4:1-11)

Întrebări aplicative

1. Ce asemănări şi ce deosebiri există între Sabatul V.T. şi Ziua Domnului?
2. Cum anume un creştin demonstrează că sfinţeşte ziua de odihnă?
3. Ce descoperim în Isaia 58:13-14 despre scopul lui Dumnezeu cu privire la Sabat?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *