Stăruie în rugăciune

(roagă-te în Duhul)
Fapte 4:23-31 (Efeseni 6:18-20)

Scopul lecţiei: Să înţelegem ce înseamnă lupta rugăciunii şi să descoperim exemplul dovedit de primii creştini în această luptă spirituală, pentru a ajunge luptători activi în rugăciune.

Contextul lecţiei: După ce enumeră toate armele care formează armura spirituală a celui credincios, apostolul Pavel nu spune „la atac”, ci „la rugăciune!” (Ef. 6:18-20). Atunci când adresează acest îndemn, apostolul Pavel repetă de patru ori într-un singur verset acelaşi termen, care implică o măsură întreagă. Astfel, el arată că trebuie să ne rugăm în „toată vremea”, să facem „tot felul de rugăciuni”, să ne rugăm cu „toată stăruinţa” şi pentru „toţi sfinţii” (Ef. 6:18).

Acest îndemn ne arată că în lupta spirituală rugăciunea trebuie să aibă prioritate, să fie continuă, variată, stăruitoare şi să cuprindă tot felul de motivaţii. Această rugăciune nu este o slujbă ceremonială, ci o luptă reală în duhul. Acest tip de rugăciune, deşi exprimă o comunicare în duh cu Dumnezeu (Ioan 4:20-23), implică şi o intensă luptă spirituală, susţinută prin ajutorul Duhului lui Dumnezeu (Rom. 8:26; Col. 2:1-2; Col. 4:12; Iuda 1:20-21).

Pentru că în vremea în care trăim, timpul de rugăciune este limitat deseori numai la ocazii (atunci când te scoli dimineaţa, te aşezi la masă, începi sau  sfârşeşti o lucrare, închei ziua şi mergi la culcare), sau este redus doar la servicii (ora de rugăciune, întâlniri de rugăciune, săptămâni de rugăciune), tot mai puţini credincioşi ştiu ce înseamnă lupta rugăciunii.

Pentru a înţelege ce înseamnă această luptă a rugăciunii este bine să luăm în considerare exemplul lui Moise, care, în timp ce Iosua era angrenat în vale în războiul fizic împotriva lui Amalec, purta pe munte lupta spirituală a rugăciunii (Ex. 17:8-16).

Pentru Daniel, rugăciunea n-a fost doar un obicei repetat mecanic, ci o luptă spirituală pe care a purtat-o cu preţul oricărei jertfe (Dan. 6:10). Rugăciunile lui au pus în mişcare armate de îngeri, care, luptând  împotriva celui rău, au  câştigat biruinţa şi au pregătit calea pentru împlinirea planului lui Dumnezeu şi a binecuvântărilor viitoare (Dan. 9:1-27; 10:1-21).

Şi Domnul Isus a avut o viaţă de rugăciune, pentru că în faţa fiecărui eveniment, El s-a rugat mai întâi. Afară însă de aceste ocazii, El a petrecut nopţi întregi în rugăciune şi a avut un timp special de post şi rugăciune atunci când a trebuit să-l confrunte pe diavol (Mat. 4:1-2; Luca 6:12; Mat. 26:36-45; Evrei 5:7).

Urmărind exemplul Domnului Isus, putem spune că El a biruit în lupta suferinţelor de pe Golgota fiindcă a câştigat mai întâi în lupta spirituală din Ghetsimani, pe când Petru şi ceilalţi ucenici au fost înfrânţi în curtea marelui preot, chiar înainte de a ajunge la Golgota, fiindcă au fost înfrânţi şi în Ghetsimani (Mat. 26:36-45; 47-56; 69-75).

În vremea în care trăim, lupta rugăciunii nu este o opţiune, ci o responsabilitate spirituală a fiecărui credincios (Rom. 15:30-33; Iuda 1:18-21;Iacov 5:13-16).

Conţinutul lecţiei: Studiind pasajul lecţiei biblice de astăzi descoperim modul în care primii creştini au purtat lupta rugăciunii. Urmărind exemplul lor, descoperim:

1.    Necesitatea luptei în rugăciune (Fapte 4:23)

A fost o vreme când urmaşii Domnului Isus nu ştiau cum să se roage şi nici ce înseamnă lupta rugăciunii. Domnul Isus, care i-a instruit în multe domenii ale slujirii, a început de fapt prin a-i învăţa secretul rugăciunii (Luca 11:113; Mat. 6:1-15). Chiar dacă la început ucenicii au avut momente când au fost înfrânţi în lupta rugăciunii (Mat. 17:14-21; 26:36-46), după înălţarea Domnului Isus la cer, rugăciunea a devenit pentru ei un mod de viaţă şi o puternică armă spirituală (Fapte 1:14; 2:42; 4:23-31; 6:4; 12:5-12; 13:3; 16:25; 20:36; 21:5).

Luând în considerare aceste situaţii, putem spune că primii creştini au înţeles că este nevoie de luptă în rugăciune, pentru a fi pregătiţi să primească darurile promise (Fapte 1:14), pentru a creşte în credinţă (Fapte 2:42), pentru a confrunta împotrivirile (Fapte 4:23-31; 12;5-12), pentru a-i pregăti pe misionari şi câmpul de misiune (13:3), pentru a avea biruinţă în necazuri (Fapte 16:25), pentru a veni în ajutorul celor în nevoie (Fapte 28:8) şi pentru a susţine lucrarea lui Dumnezeu (Fapte 20:36; 21:5).

2.    Modelul  luptei în rugăciune  (Fapte 4:24-30)

Deşi modul de rugăciune al primilor creştini a fost variat şi adaptat situaţiilor cu care aceştia se confruntau, urmărind rugăciunea pe care au înălţat-o înaintea lui Dumnezeu în timpul în care Petru şi Ioan au fost anchetaţi de autorităţile religioase, descoperim că: primii creştini s-au rugat după ce au primit o informaţie detaliată asupra situaţiei cu care se confruntau (Fapte 4:23) şi au strigat cu toţii înaintea lui Dumnezeu (Fapte 4:24).

Deşi  unii creştini văd în acest mod de închinare doar rugăciunea în comun, sunt demne de remarcat însă şi unitatea în rugăciune, participarea fiecăruia şi mai ales faptul că toţi s-au rugat pentru acelaşi lucru (Mat. 18:19). Urmărind conţinutul acestei rugăciuni a primilor creştini, descoperim că ei s-au rugat potrivit Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 14:11-14; 16:23-24), au lăsat judecata în seama lui Dumnezeu (Fapte 4:29/a) şi au avut ca prioritate slujirea şi Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 4:29-30).

3.    Binecuvântările biruinţei în lupta rugăciunii (Fapte 4:31)

Pentru primii creştini rugăciunea a fost o adevărată experienţă, care a însemnat nu numai biruinţă spirituală ci şi un răspuns concret. După acestă rugăciune înălţată înaintea lui Dumnezeu într-o vreme de împotrivire, primii creştini au primit ca binecuvântare un semn concret al prezenţei lui Dumnezeu (cutremurul de pământ), întărire spirituală (toţi s-au umplut de Duhul Sfânt), curaj şi putere în vestirea Cuvântului lui Dumnezeu (Fapte 4:31; 33) şi întărirea părtăşiei şi a slujirii (Fapte 4:32-35).

Întrebări pentru discuţii:

1.    Care este diferenţa dintre rugăciunea ceremonială şi lupta spirituală în rugăciune?
2.    Care sunt domeniile în care trebuie să i se atribuie rugăciunii o măsură întreagă?
3.    Ce situaţii din experienţele trăite de primii creştini ne descoperă nevoia luptei în rugăciune?
4.    Care sunt caracteristicile rugăciunii practicate de primii creştini?
5.    De ce sunt implicaţi atât de puţin creştinii zilelor noastre în lupta rugăciunii?
6.    Care sunt semnele ce ne arată lipsa rugăciunii?
7.    Ce trebuie să faci pentru a deveni un soldat activ în lupta spirituală a rugăciunii?

Pastor Dan Boingeanu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *