Responsabilitatea: individuală sau colectivă?

Responsabilitatea: individuală sau colectivă?

Tema predicii
Nu este planul lui Dumnezeu ca unii să nu aibă nici o povară, iar alţii prea multe. Unii simt povara şi responsabilitatea pentru cauză şi necesitatea acţiunii lor ca să poată strânge împreună cu Hristos, iar nu să risipească. Alţii merg fără să îşi asume nici o responsabilitate, de parcă ei nu ar avea nici o influenţă. Aceştia risipesc. Dumnezeu nu este parţial…Fiecare trebuie să se simtă responsabil pentru propriul său caz şi în ceea ce priveşte influenţa pe care o exercită asupra celorlalţi. – T1, pag 179.

Gândul zilei
Responsabilitatea individuală cu nici un chip nu trebuie diminuată. – SM 1, pag. 396
Deşi avem o lucrare individuală şi o responsabilitate individuală înaintea lui Dumnezeu, nu trebuie să ne bizuim pe propria judecată, fără nici o consideraţie pentru opiniile şi sentimentele fraţilor noştri, căci aceasta ar conduce la dezordine în biserică.” Testimonies to Ministers and Gospel Workers, pag. 503.

Truditorul pentru suflete are nevoie de integritate, inteligenţă, zel, energie şi tact. Toate acestea sunt deosebit de esenţiale pentru succesul unui slujitor al lui Hristos. Nici un om care are aceste calităţi nu poate fi inferior, ci el va exercita o influenţă de prim rang. T3 553

Text biblic:
Ezechiel 18:1-23

Povestirea pentru copii: Alegerea unei cariere
Lecţia: Fapte 9:6
Când eraţi mici altcineva hotăra în locul vostru. Viaţa era simplă. Odată ajunşi la adolescenţă, lucrurile încep să se complice. Se aşteaptă de la voi să începeţi să vă folosiţi facultatea de a lua decizii. Părinţii nu sunt tot timpul în preajmă. Trebuie să vă învăţaţi să staţi pe propriile picioare şi să vă asumaţi consecinţele alegerilor pe care le faceţi. Uneori e de-a dreptul înfricoşător!

Una dintre deciziile cele mai importante cu care se confruntă un tânăr este alegerea carierei. Va fi profesor? Medic? Fermier? Inginer? Constructor? Cum pot şti sigur ce anume ţi se potriveşte cel mai bine?
Bernard Baruch, om de stat, născut în ziua de 19 august, s-a confruntat cu aceeaşi problemă. Pur şi simplu nu se putea hotărî, aşa că mama lui l-a dus la un specialist în frenologie (pseudo-ştiinţă care susţinea că forma craniului este un indicator al gradului diverselor facultăţi). Omul acela şi-a plimbat degetele pe capul lui timp de câteva minute, după care a întrebat: „Dumneavoastră ce carieră v-aţi dori să urmeze băiatul?”
„Noi ne-am gândit să îl dăm la medicină”, a răspuns dna. Baruch.
„Medic? Niciodată! Mai bine om de afaceri. Va face lucruri mari.”
Şi a fost hotărât. Date fiind proeminenţele craniului lui Bernard, acesta avea să devină om de afaceri. Să nu fie altă cale mai bună pentru un tânăr creştin în alegerea carierei? Trebuie să mergi la ghicitoare sau să îţi consulţi horoscopul pentru a afla răspunsul?

Dumnezeu, Creatorul tău, îţi cunoaşte abilităţile şi El are un plan pentru viaţa ta. Eşti calificat să faci o anumită treabă mai bine decât oricare alta.
EG White scria: „Dumnezeu a încredinţat fiecăruia o lucrare pe care nimeni altcineva nu o poate face decât el.” T4, pag. 615
Ceea ce trebuie atunci este să aflaţi ce anume doreşte Dumnezeu ca voi să faceţi. De vreme ce el are proiectul original, atunci nu ar fi cel mai înţelept să vă adresaţi Lui pentru călăuzire în legătură cu cariera pe care o veţi urma?
Nu e nevoie să vă palpeze cineva scalpul pentru a găsi răspunsul. Nu trebuie să vă lăsaţi nici îngrijoraţi, nici derutaţi de viitorul vostru.
Doar şoptiţi cuvintele: „Doamne, ce vrei să fac?” La vremea potrivită, veţi afla. Până atunci, fiţi siguri că procedaţi conform instrucţiunilor lui Dumnezeu.

Schiţa predicii

I. Introducere
Text: Ezechiel 18:20
Responsabilitatea este un cuvânt plin de cicatrice. A fost greşit înţeles, aplicat în mod incorect şi, în general, dat dintr-o parte în alta. A fost victima frivolităţii extreme. Azi îl iubim, preamărim, susţinem, preţuim, pentru ca mâine, în împrejurări diferite, îl ignorăm, ne eschivăm, fugim de el şi ne prefacem că nu există. Sunt ocazii în care compania responsabilităţii este teribilă – însă nu e chip de a scăpa de ea. Dacă fugi de responsabilitate, te prinde din urmă. Prefă-te că nu ar exista şi la colţul străzii dai nas în nas cu ea. Acesta nu este modul în care Dumnezeu, după voia Sa suverană, a ales să facă omul. Aşa că fie că e vorba de atitudinea faţă de ţară, Dumnezeu sau faţă de el însuşi, omul trebuie să dea atenţie problemei responsabilităţii.

În ciuda problemelor care ne asediază în aceste zile, cele cu care s-au confruntat Ezechiel şi poporul lui, exilaţi într-un ţinut străin, erau cu mult mai grave. Era timpul ca Dumnezeu să rezolve cumva această situaţie. Astfel, în cadrul întrevederii personale cu tânărul profet Ezechiel, Dumnezeu avea în faţă o responsabilitate.

II. Mai întâi Dumnezeu s-a adresat problemei trecutului
A.    Dumnezeu are un atribut care îi derutează pe oameni pentru care viaţa şi timpul se împart în trecut, prezent şi viitor. La Dumnezeu nu există trecut şi într-un sens, nici viitor. El este deasupra şi dincolo de timp. Pentru că El este Dumnezeu veşnic, nu are nici început, nici sfârşit. El există într-un prezent veşnic. Când Isus şi-a susţinut dumnezeirea înaintea potrivnicilor Săi, El a spus: „Înainte de Avraam Eu sunt.” (Ioan 8:58), iar nu „Eu am fost”. Omul însă are un trecut care, deşi adunat ca o floare presată între paginile capitolului zilei de ieri, este foarte prezent în ziua de azi, nu de puţine ori solicitându-ne atenţia.

B.    Oricum ai privi lucrurile, când se naşte un om, acesta vine într-o lume în care se întreţes circumstanţe pe care nu el le-a creat. Mâna grea a trecutului apasă asupra lui. Deseori băieţandrul devine bărbat pentru a merge să lupte într-un război pe care nu el l-a pornit şi despre care poate că nici nu ştie mare lucru. La fel şi Ezechiel şi confraţii lui din Exil erau prinşi într-o situaţie pe care nu ei o creaseră. Însă în acea dilemă aproape imposibilă, Dumnezeu i-a chemat să îşi consacre vieţile care astfel să capete sens şi însemnătate. Din cauza păcatelor cumulate ale părinţilor lor, fuseseră exilaţi din patria lor, departe de tot ce le era drag pe lume. Era numai uşor pentru ei să devină cinici; şi aveau un proverb care spunea „Părinţii au mâncat aguridă, iar copiilor li s-au sterpezit dinţii” (Ezchile 18:2). Când aceşti evrei îşi spuneau unul altuia proverbul, încercau să îşi acopere vina cu glume spinoase despre Dumnezeu şi dreptatea Lui.

C.    Dumnezeu doreşte să uităm trecutul. El îi spune lui Ezechiel: „M-am săturat să aud poporul dând glas acestui proverb sarcastic. Nu mai vreau să îi văd trăind în trecut, plângându-şi de milă din pricina consecinţelor pe care trebuie să le sufere de pe urma păcatelor părinţilor lor. Este adevărat că părinţii lor au mâncat aguridă. Dar spune poporului tău, Ezechiel, că nu se pot sustrage de la responsabilitatea pe care o au în dreptul lor înşişi şi pentru propriile lor păcate şi defecte!”

III. Şi aceasta ne aduce la modul în care Dumnezeu abordează prezentul şi responsabilitatea aferentă pe care o aşează asupra noastră
A.    Când copilaşul vine pe lume imediat este dat în grija mamei pentru că altfel ar muri. Şi totuşi acest copilaş îmbrăţişat, iubit, îngrijit, este o persoană care se deosebeşte de oricare alta din lume. Odată ajuns la vârsta alegerilor responsabile, el trebuie să ia decizii morale. Nu întotdeauna este uşor să alegem şi de cele mai multe ori am prefera ca altcineva să o facă în locul nostru. Aceasta este situaţia cu care s-a confruntat Ezechiel. Poporul lui se eschiva de la asumarea responsabilităţii morale, înclinând spre acceptarea „standardelor vecinilor”, gata să se lase duşi de curent. Erau în Babilon, deci să trăim ca babilonienii! Li se părea că Dumnezeu i-a abandonat şi îi pedepsea pentru păcatele părinţilor lor, aşa că s-au hotărât să Îl dea uitării încetul cu încetul.

B.    Atunci Dumnezeu i-a comunicat lui Ezechiel un cuvânt pentru poporul Lui. „Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.” (18:4). Şi putem formula lucrul acesta într-un mod afirmativ: „Sufletul care este neprihănit va trăi.” Ce este viaţa? Poate fi existenţa biologică sau poate însemna conştienţa prezenţei lui Dumnezeu şi a dorinţei Lui de a Se implica în viaţa individului. Ce este moartea? Poate însemna încetarea funcţiilor biologice, încheierea vieţii fizice şi mai poate însemna şi înstrăinarea şi despărţirea de Dumnezeu. Aici, evident, Dumnezeu vorbeşte poporului Lui despre viaţa şi, respectiv, moartea spirituală.

C.    Este o eroare tragică a naturii umane că în timpuri de bunăstare suntem tentaţi să ne atribuim nouă înşine meritul pentru binecuvântările de care ne bucurăm. În vremuri de necaz, însă, avem tendinţa de a ne învinovăţi pentru necazurile noastre, părinţii, duşmanii sau chiar pe Dumnezeu. Cu siguranţă că nu este nimic rău în a cerceta cu atenţie posibilitatea ca evenimentele istorice să fi condus la tragedia ale cărei consecinţe le suferim noi. Însă, în toiul unui necaz nu trebuie să uităm că individul rămâne responsabil înaintea lui Dumnezeu pentru faptele sale. Nimeni nu poate fi neprihănit pentru tine, nici părinţii, nici biserica, nici statul. Şi, la fel, nici tu nu poţi fi neprihănit în locul altcuiva. Şi nici nu poate o generaţie să împiedice accesul altei generaţii la viaţa spirituală oferită de Dumnezeu. Nimeni nu se poate ascunde, spiritual vorbind, în spatele familiei sau poporului său. Fiecare dintre noi este responsabil faţă de Dumnezeu pentru modul în care trăim într-o lume pe care nu noi am creat-o.

IV. În sfârşit, să vedem modul în care Dumnezeu se ocupă de viitor, în ceea ce priveşte relaţia noastră cu El
A.    În zilele noastre, de organizare masivă, individul se întreabă uneori dacă viaţa lui are vreo importanţă. Are! Un jucător de fotbal indiscutabil face parte din echipă. Dar când mingea este trimisă către el şi soarele îi este în faţă, ceea ce contează este ceea ce face el, ca individ. Iată încă o ilustraţie, şi mai serioasă: un bărbat, soţ şi tată, spunea: „Soţia mea se îngrijeşte de religia familiei.” Ce făcea omul acesta? Îşi distrugea propria viaţă spirituală şi punea în pericol viaţa spirituală a copiilor săi, şi aceasta într-o manieră facilă, graţioasă şi încântătoare. După standardele societăţii, nu era un om rău. Etica sa personală se poate ridica la înălţimea standardelor societăţii, totuşi el nu a făcut loc în viaţa lui pentru Cel Atotputernic. Spiritual vorbind, omul acela se stingea pe picioare.

B.    Ezechiel predica unui grup de oameni, majoritatea, persoane plăcute. Nu proferau blesteme la adresa lui Dumnezeu, dar nici nu erau dispuşi să accepte responsabilitatea de a-I sluji. Dar ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu pentru ei, cuvânt la fel de valabil şi pentru noi: „Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârşit şi păzeşte toate legile Mele şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit. Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu şi veţi trăi.” (cap. 18:21,32). Dumnezeu le spune şi ne spune şi nouă: „Îmi pasă de voi. Eu v-am făcut în aşa fel ca viaţa voastră să răspundă dragostei Mele. Adevărat că poate trăiţi într-un moment al istoriei în care lucrurile nu sunt tocmai roz. Şi consecinţele pe care le suferiţi este posibil să se tragă din probleme pe care nu voi le-aţi creat. Însă oriunde v-aţi afla acum, în orice vale a umbrei v-aţi găsi, puteţi da însemnătate vieţii voastre întorcându-vă la Mine.”

V. Concluzie
Am putea numi aceste evenimente la care a luat parte Ezechiel, o repetiţie la biruinţa finală a lui Dumnezeu pe pământ. Acest popor al lui Ezechiel pe a cărui linie genealogică Dumnezeu a ales să aducă pe lume pe Fiul Său nu era important nici din punct de vedere social, nici din punct de vedere politic. Erau nişte exilaţi! Dar Dumnezeu  le-a promis că îi va întoarce în patria lor. Însă, mai înainte de aceasta, ei trebuiau să devină corespunzători spiritual. Trebuiau să ajungă „animaţi” de o viaţă nouă pe care doar Dumnezeu le-o putea da. Tot la fel stau lucrurile şi cu noi. Dumnezeu doreşte să aducă omenirea înapoi la El, însă nu poate s-o facă dacă oamenii nu se pocăiesc de păcatele lor şi nu primesc darul fără plată al vieţii veşnice. Este o responsabilitate individuală care revine fiecăruia dintre noi. Singuri trebuie să facem această alegere.

VI. Ilustraţie
Filosofia personală este exprimată cel mai bine nu în cuvinte, ci în alegerile făcute. De-a lungul vieţii noi ne dăm formă nouă înşine şi vieţii noastre. Procesul nu se încheie decât în clipa morţii. Şi alegerile pe care le facem sunt în cele din urmă responsabilitatea noastră. – Eleanor Roosevelt (1884-1962)

Max Jukes locuia în New York. Nu credea în Hristos, nici în educaţia creştină. A refuzat să îşi ducă copiii la biserică, chiar şi atunci când aceştia îl rugau s-o facă. Urmaşii lui au fost la număr 1026; dintre aceştia 300 au fost trimişi la închisoare cu sentinţe medii de 13 ani; 190 au fost prostituate; 680 au fost alcoolici. Până în prezent, familia sa a costat statul aproximativ 420000 de dolari, fără a avea nici o contribuţie la bunul mers al societăţii.

Jonathan Edwards a trăit în acelaşi stat şi în acelaşi timp ca Jukes. Edwards L-a iubit pe Domnul şi I-a slujit cu toată priceperea sa, iar prin grija sa, copiii săi au mers în fiecare duminică la biserică. Edwards a avut 929 de urmaşi, dintre care 430 au fost miniştri, 86 au ajuns profesori universitari, 13 au ajuns rectori de facultate, 75 au scris cărţi valoroase, 7 au fost aleşi în Congresul Statelor Unite, unul a fost vicepreşedinte.  Familia lui Edwards nu a costat statul nici un cent, însă a avut o contribuţie colosală la bunăstarea naţiunii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *