Răspândirea răului: pervertirea din vremea lui Noe

Gen.6:1–22; (1 Pet.3:18–20)

Scopul lecţiei: să înţelegem de ce lumea din vremea lui Noe a ajuns pervertită, care au fost urmările acestei situaţii şi în ce masură lumea de atunci se aseamănă cu generaţia nostră.

Contextul lecţiei :

În zilele lui Noe, nelegiuirea omului a ajuns la culme. Nu trecuseră decât în jur de 1.656 de ani de la începutul istoriei omenirii şi omul care a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, a ajuns o urâciune spirituală. Orice făptură îşi stricase calea pe pământ (Gen. 6:12), iar întocmirile gândurilor oamenilor erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău (Gen. 6:5). Această pervertire a fiinţei umane a fost cauzată de faptul că diavolul a generat o stare de imoralitate, prin care a încercat să pervertească „sămânţa femeii” pentru a împiedica astfel venirea lui Mesia.

Din această cauză putem spune că răutatea şi perversiunile din vremea lui Noe, n-au fost numai o urmare a căderii omului, care în decursul istoriei a mers din rău în mai rău, ci un atac spiritual major provocat de diavol, pentru a zădărnici planul lui Dumnezeu.

În atacul său, diavolul n-a acţionat singur, ci a antrenat în această bătălie spirituală şi întreaga armată a îngerilor căzuţi. Deşi sunt multe interpretări cu privire la identitatea fiilor lui Dumnezeu şi a fetelor oemenilor (Gen. 6:1–2), indiferent de identitatea acestora, cred că în acea vreme îngerii căzuţi care l-au însoţit pe Lucifer, au început să-i stăpânească pe oameni, determinându-i spre imoralitate şi curvie.

Prin acest atac spiritual, diavolul a încercat să întineze fiinţa umană şi s-o descalifice din punct de vedere fizic, moral şi spiritual, pentru a-L mai aduce pe Mesia. Putem înţelege acest fapt din sublinierea făcută de Domnul Isus, care atunci când face referire la vremea lui Noe, arată că păcatul dominant al acelui timp, a fost îmbuibarea şi imoralitatea (Luca 17:26–27, Mat. 24:36–39).

Conţinutul lecţiei:

Atunci când războiul spiritual din vremea lui Noe, părea sa fie câştigat de diavol, iar planul lui Dumnezeu era gata să fie făcut de ruşine, Dumnezeu a intervenit încă o dată. Dacă în vremea lui Noe descoperim o lume pervertită şi un atac concertat al puterii întunericului, putem observa în acelaşi timp şi-o intervenţie hotărâtă a lui Dumnezeu, care nu lasă pactul nepedepsit şi nici pe diavol să-I zădărnicească planurile. Intervenţia lui Dumnezeu ne arată că :

  1. Dumnezeu cunoşte starea celor căzuţi

Pentru că înaintea lui Dumnezeu totul este gol şi descoperit (Ps. 139:1–12), nici ceea ce se întâmpla în vremea lui Noe, n-a putut rămâne ascuns de ochii Săi. Textul studiului biblic de astăzi ne arată că Dumezeu cunoştea nu numai măsura păcatului din acea vreme, dar şi calea fiecărei făpturi de sub cer (Gen. 6:11–12). El ştia chiar şi gândurile inimilor acelor oameni (Gen. 6:5), şi pe cei ce au provocat această pervertire (Iuda 1:6, 2 Pet. 2:4–5).

Fiindcă lumea lui Noe se va asemănă cu generaţia care va trâi în zilele din urmă, este bine să nu uităm că Dumnezeu nu se schimbă. El cunoaşte şi astăzi tot ceea ce se întâmplă în aceiaşi măsură.

  1. Dumnezeu pedepseşte pe cei necredincioşi

Este demn de subliniat faptul că pedeapsa lui Dumnezeu este hotărâtă (Gen. 6:13), este iminentă (Gen. 6:3) şi generală (Gen. 6:7). Dumnezeu nu pedepseşte însă cu plăcere (Gen. 6:6) şi înainte de a trimite pedeapsa mai dă omului o vreme de răgaz (Gen. 6:3), pregatindu-i încă o şansă de salvare (Gen. 6:8–22). Această pedeapsă a fost aplicată nu numai pentru oameni, vite, târâtoare şi păsări, dar şi pentru îngerii căzuţi: (Iuda 1:6, 2 Pet. 2:4–5, 2 Pet. 3:18–20).

III. Dumnezeu izbăveşte pe cei neprihăniţi

În mijlocul unei lumi căzute a fost un om neprihănit, care împreună cu familia lui umbla cu Dumnezeu (Gen. 6:9). Deşi faţă de majoritate, cele opt suflete din casa lui Noe nu reprezentau nimic, înaintea lui Dumnezeu acestea au avut un mare preţ. Noe şi casa lui a căpătat îndurarea lui Dumnezeu (Gen. 6:8) şi pentru că au dovedit o credinţă puternică au avut parte şi de izbăvirea lui Dumnezeu (Gen. 7:1).

Credinţa lui Noe a fost confirmată de o încredere deplină (Gen. 6:17–18) , de o ascultare necondiţionată (Gen. 6:22), de o slujire cu dedicare (Gen. 6:14–16; 19–21). Dacă pentru salvarea sa şi-a familiei sale Noe a trebuit să-şi construiască singur corabia, mijlocul salvării noastre este Hristos (Fapte 4:12, 1 Ioan 2:1–2).

Întrebări pentru discuţie :

  1. Care a fost cauza pervertirii din vremea lui Noe ?
    2. De ce alunecarea omului spre rău a fost atât de rapidă ?
    3. Care sunt lucrurile care aseamănă generaţia noastră cu vremea lui Noe ?
    4. Ce ar trebui să schimbăm în viaţa nostră ştiind că Dumnezeu ne cunoaşte deplin?
    5 Care sunt lucrurile ce ne rată astăzi că judecata lui Dumnezeu este iminentă ?
    6. Ce ar trebui să facem noi ştiind că judecata lui Dumnezeu este la uşă ?
    7. Care sunt persoanele cu care ai dori să urci în corabie? Mai ai pe cineva care încă
    n-a intrat ?

Pastor Dan Boingeanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *