Puterea rugăciunii

Fapte 4:1-31 (Iacov 5:16)

Scopul lecţiei: Să cunoaştem împrejurările în care au folosit primii creştini arma rugăciunii şi să descoperim exemplul pe care ni l-au lăsat ei prin rugăciune precum şi binecuvântările de care a fost urmată rugăciunea lor.

Contextul lecţiei: Vindecarea ologului din naştere a stârnit reacţii diverse. Dacă cei prezenţi la templu s-au adunat plini de uimire în pridvorul lui Solomon, unde erau pregătiţi să-i venereze pe vindecători, preoţii, căpitanul templului şi saducheii, necăjiţi de cele întâmplate, au venit pe neaşteptate şi i-au arestat pe cei ce înfăptuiseră această minune.

Aceste autorităţi  nu au fost deranjate atât de mult de faptul că un olog a fost vindecat, ci mai degrabă de faptul că această vindecare era atribuită Domnului Isus, iar apostolii au folosit acestă ocazie ca să proclame adevăruri pe care ei doreau să le ascundă. Cu toate că au reuşit să-i întemniţeze pe apostoli, preoţii şi cărturarii nu au reuşit să împiedice lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu. După cea de-a doua predică a lui Petru, numărul celor credincioşi a ajuns la aproape cinci mii de suflete (Fapte 4:4).

Conţinutul lecţiei: Pentru primii creştini rugăciunea a fost un mod de viaţă. Aşa cum ne relatează evanghelistul Luca, aceştia s-au rugat atunci când au trebuit să aştepte împlinirea promisiunii făcută de Domnul Isus (Fapte 1:14), când au trebuit să aleagă un înlocuitor pentru Iuda (Fapte 1:23-25) sau în timpul părtăşiei pe care au trăit-o împreună în case ori la Templu (Fapte 2:42). Confruntaţi însă cu cea dintâi prigoană, primii creştini au folosit rugăciunea nu numai ca pe o formă de închinare, ci şi ca pe cea mai puternică armă spirituală. Urmărind exemplul lor descoperim:

1.    Nevoia rugăciunii   Fapte 4:1-22

Primii creştini au apelat la arma rugăciunii datorită situaţiei cu care s-au confruntat doi dintre apostoli. După ce au vindecat ologul de la templu, Petru şi Ioan au fost arestaţi, aruncaţi în temniţă până a doua zi şi interogaţi de cea mai înaltă autoritate religioasă a vremii (Sinedriul – Fapte 4:5-6).  Această situaţie era deosebit de critică, deoarece împotriva apostolilor s-a ridicat o coaliţie, formată din preoţi, căpitanul templului şi saduchei (autorităţi atât religioase cât şi civile), care a iniţiat o acţiune concertată, determinată de faptul că Petru şi Ioan „învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi” (Fapte 4:2)
Aceste autorităţi erau de temut fiindcă cu doar câteva luni de zile în urmă Îl arestaseră şi  condamnaseră la moarte chiar pe Domnul Isus (Matei 21:23; 26:57-68; 27:26-31), iar acum erau hotărâte să împiedice cu orice preţ răspândirea adevărului despre învierea Domnului Isus (Fapte 4:7; 15-22).
În faţa acestor autorităţi, Petru şi Ioan nu s-au pierdut şi nici nu s-au lăsat intimidaţi, ci au răspuns în puterea Duhului Sfânt, proclamând evanghelia cu mare îndrăzneală (Fapte 4:8-12). Ei nu s-au speriat de ameninţările ce le-au fost adresate (Fapte 13-18) şi nu au acceptat vreun compromis, ci au mărturisit cu îndrăzneală că sunt gata să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fapte 4:19-22).

2.    Exemplul rugăciunii   Fapte 4:23-30

Atunci când au fost eliberaţi, apostolii nu s-au ascuns şi nici n-au fugit ca să scape de ameninţări, ci s-au dus direct la cei din biserică, fraţi cărora le-au împărtăşit cele întâmplate. După ce au auzit ameninţările preoţilor, membrii bisericii primare nu s-au pregătit de protest sau de revoluţie, ci au apelat la arma rugăciunii. În această rugăciune ei ne sunt un adevărat exemplu deoarece: s-au rugat după ce au fost informaţi (Fapte 4:23), s-au rugat în unitate (Fapte 4:24), s-au rugat înălţându-L pe Dumnezeu (Fapte 4:2/b), s-au rugat în acord cu Scriptura (Fapte 4:25-28) şi s-au rugat cerând lucruri concrete (Fapte 4:29-30).

Atunci când s-au adresat lui Dumnezeu, primii creştini n-au cerut foc din cer care să-i mistuie pe potrivnici, ci puterea Duhului lui Dumnezeu, care să-i înflăcăreze pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu cu şi mai multa râvnă şi să-i întărească pentru a face şi mai multe minuni pentru înălţarea Numelui Domnului Isus (Fapte 4:29-30).

3.    Binecuvântările rugăciunii   Fapte 4:31

Rugăciunea primilor creştini a primit un răspuns imediat. După ce s-au rugat, Dumnezeu a cutremurat locul unde erau adunaţi, toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală (Fapte 4:31). Urmărind acestă experienţă trăită de primii creştini înţelegem că pentru ei rugăciunea a fost: o binecuvântare imediată (după ce s-au rugat), generală (trăită de toţi), abundentă (s-au umplut de Duhul Sfânt) şi motivatoare (vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală).

Întrebări pentru discuţii:

1.    În ce împrejurare au folosit primii creştini arma rugăciunii ?
2.    De ce erau de temut autorităţile care i-au interogat pe apostoli?
3.    De ce au ajuns plini de uimire cei ce i-au interogat pe apostoli?
4.    În ce aspecte este un exemplu rugăciunea primilor creştini?
5.    Ce binecuvântări au primit primii creştini ca răspuns la rugăciune ?
6.    Ce factori ar trebui să ne determine să folosim şi astăzi arma rugăciunii ?
7.    De ce nu mai apelează tot mai mulţi creştini la puterea rugăciunii ?

Pastor Dan Boingeanu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *