Puterea Numelui Domnului Isus

Fapte 3:1-26 (Ioan 14:12-14)

Scopul lecţiei: Să înţelegem importanţa Numelui Domnului Isus şi să descoperim binecuvântările pe care le putem avea atunci când acţionăm în Numele Domnului.

Contextul lecţiei: Atunci când a înfăptuit minunea vindecării ologului de la Templu şi a explicat mulţimii cele petrecute, sau când a dat răspuns autorităţilor religioase  despre modul în care s-a petrecut acestă minune, apostolul Petru a folosit în repetate rânduri  Numele Domnului Isus. El a folosit acest Nume nu numai ca pe un apelativ care să identifice Persoana la care făcea referire, ci mai ales ca pe o autoritate prin care a fost înfăptuită această minune (Fapte 3:6, 16; 4:10, 12).

Evreii atribuiau o mare importanţă numelui unei persoane, fiindcă acesta indica nu numai identitatea acelei persoane, ci şi caracterul şi slujirea acesteia. Deşi după semnificaţia sa ebraică „Isus” (Ieşua) înseamnă mântuitor, salvator, aducător de mântuire, apostolul Petru a folosit acest nume accentuând autoritatea şi poziţia Celui care l-a purtat (Fapte 3:12-15; Filipeni 2:9-11) şi binecuvântările pe care le putem avea în Numele (meritele) Domnului (Fapte 3:18-26).

Acest fapt a fost bine înţeles de autorităţile religioase  din acea vreme, care s-au scandalizat şi au luat atitudine nu atât de mult pentru faptul că un olog din naştere a fost vindecat, ci mai ales pentru faptul că această vindecare era atribuită Domnului Isus şi săvârşită în Numele Lui (Fapte 4:1-2, 7, 13-18). Dacă pentru autorităţile religioase Numele Domnului Isus a fost ”o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere” (1 Petru 2:8), pentru primii creştini Numele Domnului Isus a fost cel mai scump Nume, pe care L-au propovăduit, în Numele căruia au lucrat şi pentru care au fost gata să moară (Luca 24:46-47; Fapte 4:12; 1 Petru 4:14; Apocalipsa 2:3).

Conţinutul lecţiei: Studiind pasajul Scripturii care prezintă vindecarea ologului din naştere, predica apostolului Petru rostită după această minune şi răspunsurile pe care apostolii le-au dat la întrebările şi acuzaţiile autorităţilor religioase, descoperim că Numele Domnului este plin de putere, deoarece:

1. În Numele Domnului Isus avem acces la Tatăl   Fapte 3:1

Urmărind contextul în care a fot înfăptuită minunea vindecării ologului de la Templu, descoperim că acestă minune nu a fost un scop al slujirii apostolilor, ci mai degrabă un răspuns pe care ei l-au dat unei nevoi (Fapte 3:2), un mijloc pe care l-au folosit pentru a fi înălţat Numele Domnului Isus (Fapte 3:8) şi o strategie pe care au folosit-o pentru a crea o nouă oportunitate de a vesti Evanghelia (Fapte 3:12-26).

Scopul pentru care apostolii au mers la Templu nu a fost vindecarea slăbănogului ci „rugăciunea”.  Acest adevăr ne arată că primii creştini au ştiut să folosească oportunitatea de a se adresa Tatălui în Numele Domnului Isus (Ioan 14:12-14). De aceea, pentru ei rugăciunea a devenit un mod de viaţă (Fapte 1:14, 24; 2:42; 3:1; 4:24-31; 12:5..), o practică zilnică (Fapte 2:46; 3:1) şi o experienţă trăită individual sau în comun (Fapte 10:9; 1:14; 2:41; 3:1…).

2. În Numele Domnului Isus putem primi vindecare  Fapte 3:2-11

Petru şi Ioan, care se suiau la Templu ca o echipă de închinare, au format o echipă de slujire în momentul în care au văzut o nevoie. Pe treptele Templului, în faţa uşii numită „Frumoasă”, ei au întâlnit un om ce avea o mare nevoie fizică (era olog din naştere –Fapte 3:2/a), o mare nevoie materială (cerşea zilnic pentru a-şi întreţine viaţa – Fapte 3:2/b) şi o mare nevoie spirituală (nu avea drept să intre în Templu – 2 Samuel 5:8) şi nu putea avea părtăşie cu Dumnezeu din pricina stării de păcat în care se găsea – Romani 3:9-10, 23).

În faţa acestor nevoi, Petru şi Ioan nu au rămas indiferenţi, mergând înainte pe alături (Luca 10:31-32), ci s-au oprit, s-au uitat ţintă la cel aflat în suferinţă şi i-au oferit ceea ce nimeni altcineva nu-i putea oferi – „vindecarea” (Fapte 3:7-8). Această vindecare a fost înfăptuită în Numele Domnului Isus (Fapte 3:6), s-a petrecut îndată (Fapte 3:7-8) şi a fost deplină – ologul a fost vindecat atât fizic (”îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele; dintr-o săritură a fost în picioare, şi a început să umble” – Fapte 3:7-8 ), cât şi spiritual („a intrat cu ei în Templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu” – Fapte 3:8/b).

3. În Numele Domnului Isus avem mântuirea   Fapte 3:12-26

Fiindcă în urma acestei minuni mulţimea celor prezenţi era pregătită să-i onoreze pe vindecători (Fapte 3:12), apostolul Petru a ţinut o nouă predică prin care a explicat cele petrecute şi a arătat modul în care a fost înfăptuită acestă minune, îndreptând ochii mulţimii spre Dumnezeu şi spre lucrarea Domnului Isus (Fapte 3:13-16).

În predica sa, apostolul Petru nu s-a oprit însă numai la un evenimet trecut, ci, pornind de la minunea vindecării ologului din naştere, a arătat că toţi cei ce-l ascultau puteau experimenta ei înşişi o minune, dobândind iertarea păcatelor (Fapte 3:19/b), mântuirea (Fapte 3:26/c; 4:12), binecuvântările pregătite de Dumnezeu (Fapte 3:25-26), vremuri de înviorare (Fapte 3:19/b) şi bucuria reîntâlnirii cu Domnul Isus (Fapte 3:20-21).

Aceste binecuvântări sunt posibile fiindcă au fost promise de Dumnezeu (Fapte 3:24-25), sunt oferite în meritele Domnului Isus (Fapte 3.16;26) şi au fost experimentate de cei ce au crezut (Fapte 3:16). Pot primi însă aceste promisiuni numai cei ce cred (Fapte 3:16), se pocăiesc sincer (Fapte.3:19/a), se întorc la Dumnezeu (Fapte 3:19/b) şi sunt gata să asculte (Fapte 3:22-23).

Întrebări pentru discuţii:

1.    Cu ce scop au mers Petru şi Ioan la Templu ?
2.    De ce nu mai este rugăciunea o prioritate astăzi ?
3.    Ce lucrări au împlinit Petru şi Ioan la Templu ?
4.    Ce nevoi avea bolnavul pe care l-au întâlnit Petru şi Ioan pe treptele Templului ?
5.    Cum au răspuns Petru şi Ioan acestor nevoi ?
6.    Care a fost reacţia mulţimii faţă de acestă minune ?
7.    În ce condiţii puteau cei ce au ascultat predica lui Petru trăi ei înşişi o minune ?

Pastor Dan Boingeanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *