Problemele lui Zaharia

Introducere: Undeva pierdut printre magi, pastori si ingeri, in peisajul Sarbatorii de nasterea Domnului se afla si Zaharia. Un studiu asupra vietii lui ne este recomandat de evanghelistul Luca, care a facut cercetari “cu deamaruntul” si a socotit necesar sa ne lase aceste informatii despre preotul neprihanit, ales sa fie tatal premergatorului mesianic: Ioan Botezatorul.

Se poate sa fie cineva neprihanit si totusi sa aibe rugaciuni neascultate? Se poate sa fie cineva credincuios si totusi sa se poarte ca unul lipsit de credinta? Se poate ca sa slujesti Domnului, dar sa nu fi gata sa te pui la dispozitia Domnului?

Acestea sunt intrebari stanjenitoare. Raspunsul la ele se gaseste in acest scurt pasaj plasat ca un preambul al evangheliei lui Luca.

1. Zaharia-un neprihanit neascultat

Se poate sa fii neprihanit si totusi sa ramai cu rugaciunile neascultate?

In lumea in care a trait atunci, Zaharia este o exceptie fericita. Gasim scris despre el si despre nevasta sa Elisabeta ca “amandoi erau neprihaniti inaintea lui Dumnezeu si pazeau fara pata toate poruncile si toate randuielile Domnului” (Luca 1:6). Versetul imediat urmator ne spune ca cei doi “n-aveau copii, pentru ca Elisabeta era stearba; si amandoi erau inaintati in varsta.”

2. Zaharia- un preot cu un paradox

Urmasii lui Aaron erau pe atunci cu miile. Multimea de preoti era impartita in cete care se succedau lunar in indeplinirea indatoririlor de la Templu. Din cauza numarului mare, majoritatea preotilor nu aveau sansa de a intra in Templu pentru slujire. Ca sa intri in locul sfant, trebuia sa ai sansa de a fi tras la sorti. Un preot avea dreptul sa intre o singura data in slujirea din interiorul Templului. In anul si luna aceea, sortul a cazut tocmai pe Zaharia. Fara indoiala ca bucuria i-a fost mare. Totusi, din inaltimea cerului Dumnezeu vede uraganul care se zbatea in inima neprihanitului preot si trimite un inger cu o veste buna. Ce vazuse Dumnezeu in sufletul lui Zaharia?

Problema lui Zaharia era una de credinta si credibilitate. Cum putea el, un om care toata viata s-a rugat pentru un copil si nu a fost ascultat de Dumnezeu sa duca rugaciunile oamenilor de afara si sa le aseze pe altar. “In ceasul tamaierii, toata multimea norodului se ruga afara” ne spune Luca (Luca 1:10). Inauntru, Zaharia, cu inima indoita punea cererile norodului pe altarul rugaciunii. Tamaia se ridica in sus, dar Zaharia ezita sa iasa afara. Preotul avea o problema: cum sa le spuna oamenilor ca Dumnezeu le-a ascultat rugaciunile cand el insusi era un om cu rugaciunile neascultate?

Despre toata aceasta paradoxala situatie aflam din cuvintele ingerului. Iata ce-i spune el lui Zaharia:

“Nu te teme Zahario; fiindca rugaciunea ta a fost ascultata. Nevasta ta Elisabeta iti va naste un fiu, caruia ii vei pune numele Ioan” (Luca 1:13).

3.Zaharia- un credincios necredeincios

Al treilea lucru pe care-l observam la Zaharia este socanta sa lipsa de credinta. “Din ce voi cunoaste lucrul acesta? Fiindca eu sunt batran si nevasta-mea este inaintata in varsta” (Luca 1:18). (Observati ca despre un barbat se poate spune ca este “batran”, dar despre o femeie poti spune doar ca este “inaintata in varsta”!).

Remarcati cat de “scandalizat” este ingerul de raspunsul lui Zaharia: “Eu sunt Gavril, care stau inaintea lui Dumnezeu; am fost trimis sa-ti vorbesc si sa-ti aduc aceasta veste buna!”

Altfel spus: “Eu vin la tine din fata lui Dumnezeu. La noi, Dumnezeu spune si … se face! Cum de indraznesti tu, un fir de praf al pamantului sa pui la indoiala cuvintele Celui Atotputernic!”

Inecat de necredinta, Zaharia se afla in randul altor credinciosi cu credinta pusa la incercare. Nu uitati de Avraam si de Sara. Aduceti-va aminte de reactia lor la primirea unei vesti asemanatoare.

Ca si in cazul lui Avraam si al Sarei, si in cazul lui Zaharia, Dumnezeu procedeaza cu ingaduinta pedagocica. Pedeapsele hotarate de El sunt lectii pline de intelepciune si de … ironie. Nu uitati ca fiul lui Avraam avea sa fie numit Isaac, care tradus inseamna “fiul rasului.” Numele ales de Dumnezeu avea sa sune usturator in casa patriarhului. “Fiul rasului vino aici, fiul rasului fa cutare lucru …”

In cazul lui Zaharia, pedeapsa pentru necredinta este parca si mai plina de ironica disciplinare in dragoste. Dumnezeu spune: “Ai cerut un semn, de semne vei avea parte pana ce se va naste copilul!” si Zaharia a ramas mut chiar in clipa aceea: “Cand a iesit afara, nu putea sa le vorbeasca … El le facea SEMNE intr-una si a ramas mut” (Luca 1:22). Ocara aceasta avea sa fie ridicata de peste Zaharia doar dupa nasterea copilului: “si au inceput sa faca semne tatalui sau, ca sa stie cum ar vrea sa-i puna numele. Zaharia a cerut o tablita de scris si a scris, zicand: …” A scris, zicand … I-a revenit vocea in momentul in care si-a asezat pe tablita propria declaratie de credinta: “Numele lui este Ioan” (dupa cuvintele ingerului).

Un neprihabit neascultat, un preot cu o problema, un credincios fara credinta. Ce invatam din toata aceasta intaplare cu Zaharia?

Iata cateva concluzii posibile:

Pentru exegetul atent, intrebarea care se ridica este: “De ce a ales Luca sa aseze acest episod semnificativ la inceputul Evangheliei sale? Unul din raspunsurile posibile este si ca Luca se pregatea sa scrie unora care nu l-au avut pe Dumnezeu in experienta lor obisnuita. Destinatarii epistolei erau crestinii dintre Neamuri, poate grecii. Episodul poate fi o avertizare a celor care au religiozitate, dar n-au intimitate cu adevaratul Dumnezeu; un fel de proclamare a faptului ca religiozitatea este simpatizata de Dumnezeu ca pornire pozitiva, dar ea trebuie depasita si implinita printr-o intalnire personala cu Dumnezeul cel viu si cu mesagerii Lui binevoitori.

Zaharia inseamna in traducere “Dumnezeu si-a adus aminte.” Fie ca lectiile invatate din acest episod al vietii lui sa ne ramana in memorie pentru umblarea noastra cu Domnul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *