Originea Divina a familiei

Gen.2:18-24 (Gen.1:27-28)

1. Contextul lectei

În societatea în care traim, familia nu mai este la moda. Statisticile arata ca rata divorturilor este de peste 50% în tarile din Europa Occidentala si SUA si de 25% în România. Sunt tot mai multi cei ce considera ca familia este o piedica în calea fericirii personale, de aceea robiti de egocentrism si placeri carnale, acestia accepta mai degraba relatiile pasagere, sau o stare de concubinaj. În multe state s-a propus ca în locul casatoriei, sa se întocmeasca numai un act prenuptial, sau un contract de convetuire, iar parteneri de acelasi sex, doresc ca unirea lor sa fie considerata o relatie de familie , solicitând aceleasi drepturi si binecuvântari, din partea statului, bisericii si chiar a lui Dumnezeu. Aceasta situatie ne arata cât de mult a reusit diavolul sa strice si sa denatureze semnificatia si rolul familiei. Ca sa ilustreze aceasta situatie cineva a spus ca : „statul ocroteste familia , pentru ca aceasta este pe cale de disparitie !”

Pentru ca acest tipar lumesc contravine planului pe care îl are Dumnezeu pentru familie si este o mare provocare pentru crestini si biserica, prin studiul „Familia din perspectiva biblica” dorim sa ne întoarcem la vremea în care aceasta a fost întemeiata, pentru a întelege originea familiei , menirea ei si modul în care în ceasta societate post moderna, familia se poate ridica la înaltimea asteptarilor lui Dumnezeu, creând astfel cadrul pentru o societate si-o biserica binecuvântata. Descoperim semnificatia familiei atunci când întelegem ca :”Familia are obârsie divina !”

2. Continutul lectiei: „Originea Divina a familiei”

Familia are importanta pentru ca este mai mult decât o relatie de convetuire dintre un barbat si o femeie, sau o institutie întemeiata prin decizie voluntara exprimata în fata ofiterului de stare civila , ci pentru ca are o obârsie divina. Cel care a întemeiat-o este însusi Dumnezeu !

A . Familia este de origine Divina deoarece Dumnezeu i-a creat pe cei ce o compun

Daca întreaga creatie a fost prezentata în 25 de versete , pentru crearea omului, a femeii si pentru întemeierea familiei, Dumnezeu a acordat o importanta mult mai mare , deoarece istoria acestor actiuni este prezentata în 30 de versete din papitolele 1 si 2 din cartea Genesa. Urmarind aceaste relatari putem observa ca:

a. Dummnezeu l-a creat pe om în urma unei decizii a unui consiliu divin (Gen.1:26)

b.Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa (Gen.1:27/a)

c. Dumnezeu l-a creat pe om un întreg, format din parte barbateasca si parte femeiasca ( Gen.1:27/b ;2:18-24

d.Dumnezeu l-a creat pe om având un trup fizic si un suflet viu (Gen.2:7)

B. Familia este de origine Divina deoarece Dumnezeu a instituit-o

Urmarind istoria primei familii putem observa ca lui Dumnezeu i-a apartinut nu numai decizia privind actul creatiei barbatului si a femeii , ci si initiativa de a-i uni pe cei doi într-o familie. Pentru prima familie Dumnezeu a pregatit mirii, cadrul casatoriei, cît si conditiile pentru o unire desavârsita.(Gen.2:8-24)

a. Dumnezeu a instituit familia dupa ce omul a înteles ca nu este bine sa fie singur

(Gen.2:18)

b.Dumnezeu a instituit familia dupa ce omul a constatat ca în întreaga lume creata nu

exista nici un ajutor potrivit pentru el. (Gen.2:20)

c. Dumnezeu a instituit familia dupa ce a creat-o pe femeie, jumatatea care sa-lîmplineasca pe barbat.(Gen.2:21-22)

Dumnezeul care îl cunostea foarte bine pe Adam, nu i-a creat pentru împlinire un alt barbat, ci o femeie. În ecuatia lui Dumnezeu un barbat + o femeie = un om. Pe când un barbat + un alt barbat = o urâciune (Lev.18:22-23 ; Rom.1:24-32)

Pentru ca Adam a înteles ca Eva este raspunsul cautarilor salesi singura care îlpoate împlini, a primit femeia ca pe un dar a lui Dumnezeu,a numt-o isa (barbata) findca a considerat-o parte din sine si a fost gata sa plateasca pretul renuntarii la orice atceva, pentru a trai o unire deplina. Aceasta unire desavârsita realizata prin ajutorul si interventia lui Dumnezeu între un barbat si o femeie, la nivel fizic, emotional, intelectual si spiritual, reprezinta taina familiei !

C. Familia este de origine Divina deoarece Dumnezeu a fixat responsabilitatile ce-i revin

Daca lui Dumnezeu i se poate atribui actul creatiei si-al instituirii familiei, tot Dumnezeu este si Cel ce a trasat responsabilitatile familiei. Aceste responsabilitati nu sunt alternative sau obtionale, ci sunt exprimate sub forma unor imperative divine, care neâmplinite atrag consecinte imediate.

a. Responsabilitatea familiei este sa creeze cadrul în care cei ce o compun sa poata creste (Gen.1:28)

b.Responsabilitatea familiei este sa procreeze si sa populeze pamântul, multiplicând imaginea lui Dumnezeu (Gen.1:28)

c. Responsabilitatea familiei este sa stapâneasca asupra creatiei, domeniu care i-a fost încredintat de Dumnezeu (Gen.1:28-30)

Pentru ca familia este un proiect divin, acesta este desavârsit, ramâne vesnic, nu poate fi schimbat si trebuie aplicat întocmai. Orice modificare a acestui plan înseamna neascultare fata de Dumnezeu si rebeliune fata de voia Celui Preaînalt, situatie care va atrage o pedeapsa iminenta.(Rom.1:28-2:16)

3. Întrebari pentru discutie

-Care sunt cele mai fregvente conceptii despre familie în societatea post moderna ?

-De ce omul nu mai accepta astazi planul lui Dumnezeu pentru familie ?

-Care sunt cele mai puternice ispite pentru familiile crestine ?

– Ce pasi ar trebui sa urmam pentru a avea familii dupa voia lui Dumnezeu ?

-Care sunt pedepsele pe care cei ce calca voia lui Dumnezeu privind familia le primesc aici ? Dar în vesnicie ?

Pastor Dan Boingeanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *