Iisus răspunde întrebărilor lui Toma

Lucian Oniga                 .

–       Mesaj la Slujba de seară în Biserica „Sfânta Treime”Bistriţa –

 Ioan 20:24 29

24 “Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.

25  Ceilalţi ucenici i-au zis deci: <<Am văzut pe Domnul!>> Dar el le-a răspuns: <<Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.>>

26  După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: <<Pace vouă!>>

27  Apoi i-a zis lui Toma: <<Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.>>

28  Drept răspuns, Toma I-a zis: <<Domnul meu şi Dumnezeul meu!>>

29  <<Tomo>> i-a zis Isus <<pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.>>

Vrem să mergem pe urmele lui Toma pentru că am auzit şi eu şi dumneavoastră multe predici despre acest Toma zis şi necredinciosul. Toma a fost stigmatizat cu acest apelativ de necredincios, pe nedrept spus încă din perioada timpurie a scrierilor creştine. În ultima perioadă, tot mai mulţi teologi şi predicatri îşi reconsideră poziţia şi se raportează la Toma dintr-un alt punct de vedere. La fel o voi face şi eu în seara asta.

De ce? Pentru că Toma n-a fost un necredincios, aşa cum spune lumea ci din contră a fost un mare apostol a lui Iisus Hristos – unul dintre cei doisprezece – şi încă unul mai deosebit decât mulţi dintre ceilalţi, pentru că a fost singurul care a călătorit mai mult decât oricare alt apostol în activitatea lui misionară. Întradevăr Pavel a făcut istorie, prin scrierile lui, dar Toma l-a depăşit în drumurile sale. A depăşit Imperiul Perd şi a ajuns până în India.

Toma a depăşit cu mult graniţele Imperiului Roman. Biserica creştină din sudul Indiei spune că Toma este apostolul lor, pentru că el le-a dus Vestea  Bună a lui Hristos. Origen şi Eusebiu, istorici din secolul III, atestă aceste afirmaţii. Alte surse atestă că Toma a ajuns în India în anul 58 şi a murit, martirizat, în anul 72. El a fost ucis cu suliţele acolo în India. Este foarte respectat acolo. Mai puţin cunoscut este în Europa, pentru că nu a venit în părţile noastre.

Te întrebi de ce mai este numit el de către oameni „necredinciosul”? Ce l-a mânat până în India ca să-şi dea viaţa pentru Hristos? Cine a fost acest Toma?

Am găsit în Scriptură cel puţin trei pasaje care vorbesc despre Toma ca personaj. Eu cred că şi Toma ar fi putut spune precum Apostolul Pavel „călcaţi pe urmele mele că şi eu calc pe urmele lui Hristos”.Aşa că haideţi să mergem în această seară pe urmele apostolului Toma  şi să încercăm să-l urmăm pe el măcar din trei motive. Ia să vedem trei calităţi pe care apostolul Toma le-a avut, calităţi pe care le desprindem cu uşurinţă din cele trei pasaje din Scriptură în care apare menţionat şi apostolul  Toma.

„Ioan 11:1  Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav.

2  Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir, şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei.

3  Surorile au trimis la Isus să-i spună: <<Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav. >>

4  Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: <<Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea. >>

5  Şi Isus o iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr.

6  Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era;

7  şi în urmă a zis ucenicilor: <<Haide să ne întoarcem în Iudea. >>

8  <<Învăţătorule” I-au zis ucenicii <<acum de curând căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?>>

9  Isus a răspuns: <<Nu Sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia;

10  dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentru că n-are lumina în el. >>

11  După aceste vorbe, le-a zis: <<Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn. >>

12  Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine. >>

13  Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn.

14  Atunci Isus le-a spus pe faţă: <<Lazăr a murit. >>

15  <<Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el. >>

16  Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici:<<Haide să mergem şi noi să murim cu El! >>

I.Primul pasaj se găseşte în Evanghelia după Ioan cap.11 de la versetul 1 la 16 şi vedem clar că încă de la început Toma a vrut să-şi dea viaţa pentru Iisus.

Iisus şi ucenicii erau în Galileea. Iudeii – sub influienţa conducătorilor politici şi religioşi ai vremii – nu-L mai suportau pe Iisus şi aşteptau prima ocazie ca să-L omoare. Acolo în Galilea aude că prietenul Lui, Lazăr, a murit.

Iisus le zice ucenicilor „haideţi să mergem la Ierusalim,ori mai precis la  Betania”.

Ucenicii îi zic „Doamne, dar Tu şti că te caută iudeii ca să-Ţi ia viaţa. De ce să mergem de aici din nord, tocmai la Ierusalim, pentru că acolo vor pune mâna pe Tine?

Iisus le spune „vreau să mă duc să-l trezesc pe Lazăr, pentru că Lazăr doarme.”

„Dacă doarme  e bine” şi-au zis ucenicii „înseamnă că o să se facă bine, o să se facă sănătos.

Ucenicii nu pricepeau ce înseamnă „doarme”. Ei merg la Iisus şi atunci Domnul le spune pe şleau „Lazăr a murit,haideţi să mergem la Ierusalim!”

Ucenicii nici atunci nu pricep că Iisus vrea să meargă la Betania să-l învieze pe Lazăr, ci ei cred că merg la Ierusalim şi dacă îl vor prinde şi îl vor omorî va merge la prietenul lui Lazăr. În această situaţie, pe Toma îl ia gura pe dinainte şi zice „haideţi să mergem şi noi să murim cu El”.

Ce vedem aicea? Vedem un Toma care măcar că nu a priceput pe moment ce a zis Iisus le-a spus celorlalţi apostoli „hai să mergem la Ierusalim să murim împreună cu Domnul!”

Eu văd un Toma pasionat…şi fidel…şi credincios lui Iisus Hristos până la moarte.

Când ne uităm la viaţa noastră, oare este ea atât de fidelă, atât de devotată, aşa de gata să rişte pentru Iisus Hristos. Cum suntem noi?  Avem noi o pasiune ca a lui Toma ori n-avem?

Îmi aduc aminte de o tabără Peniel, prin anul 1998,  când la acea tabără l-am avut invitat  pe David Lav.Demi, un misionar în Afganistan de ani buni pe vremea aceea. Şi el a predicat în seara aceea despre lepădarea de sine. Erau vreo 400 de tineri în seara acea acolo  iar mesajul lui s-a terminat altfel decât încheiau, de obicei, invitaţii noştrii – cu un apel să iasă în faţă şi cu rugăciunea de la final .

El a zis n-am să fac nici un fel de chemare de felul acesta şi aş vrea să vă provoc în alt fel. A zis „aş vrea să vă gândiţi bine la predica ce am rostit-o şi dacă vreţi să-l urmaţi pe Iisus în felul acesta.

Apoi a zis ”dragi tineri să nu vă grăbiţi să spuneţi „DA” până nu gândiţi foarte profund răspunsul vostru!

Dacă Iisus v-ar cere să renunţaţi la la cariera voastră de dragul Lui aţi face-o? Dacă ar fi să renunţi la facultatea pe care o ai în cap, la cariera de om de afaceri, ori de medic, ori de ştiu eu ce, de dragul Domnului ai face-o?

A mers mai departe şi a zis „dacă Iisus, de dragul Lui, ţi-ar cere să renunţi la viaţa de căsătorie, să nu te măriţi, să nu te însori niciodată, de dragul Lui, ai face-o?” Vă  daţi seama cine nu vrea să se mărite, cine nu vrea să se căsătorească? Trebuia să ne gândim serios.

„Dar dacă Iisus ţi-ar cere să-ţi laşi  cuibul natal, oraşul tău în care ai copilărit şi să te muţi în altă parte de dragul Lui, ai face-o? Dacă ţi-ar cere să mergi în altă ţară de dragul Lui, ai face lucrul acesta? Te-ai lepăda de confortul tău?”

Şi a finalizat cu o întrebare care m-a lăsat aşa….,m-a făcut să mă gândesc profund: „Dacă Iisus ţi-ar cere să-ţi dai viaţa, de dragul Lui, ai face-o?”Măcar că eram acolo vreo 400 de tineri nimeni nu  s-a clintit din loc să iasă în faţă.

Şi a zis din nou să vă gândiţi bine, iar după un timp de rugăciune a zis „Doamne, vreau ca Tu să vorbeşti unor tineri care în seara asta sunt dispuşi să spună da!”.

În final a spus: ”Dacă în seara asta cineva care s-a gândit bine şi este dispus să spună da, să se ridice în picioare.” Şi din toată mulţimea aceea vreo trei persoane s-au ridicat în picioare printre care şi George Găvruş,fratele cu care am început lucrarea aceasta,Peniel şi care în toamna aceluiaş an – 1998 – a plecat din România ,din Satu-Mare să locuiască în Afganistan, mai precis să locuiască în Kandahar, în oraşul în care stăpân era Osama Bin Laden. El încă este credincios acestei chemări. S-a căsătorit, între timp şi-a dus şi copii acolo într-un alt oraş – Hesab – şi încă mai slujeşte Domnului acolo.

Dar m-a făcut pe mine să mă gândesc, Oare Aş putea să fiu ca Toma? Aş putea  să-mi risc viaţa, să-mi risc cariera,să-mi risc reputaţia,de dragul Domnului, dacă El vrea aceasta

II.Un alt pasaj în Scriptură în care îl găsim pe Toma este în evanghelia după Ioan capitolul 14,versetele de la 1 la 6.

Ioan 14:1  Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.

2  În casa Tatălui Meu Sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.

3  Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde Sunt Eu, să fiţi şi voi.

4  Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.”

5  „Doamne” I-a zis Toma „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?”

6  Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Acesta este pasajul în care Iisus îşi  mângâie ucenicii înainte de moartea Sa. Iisus ştia că îşi va da viaţa ca preţ de răscumpărare pentru oameni însă ucenicii nu prea pricepeau lucrarea aceasta.

Domnul Iisus le vorbeşte despre plecarea Sa şi concluzionează „Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo”. În loc ucenicii să zică amin,amin, da ştim unde te duci, se aşterne aşa o tăcere similară într-un fel şi în bisericile noastre când vine un predicator şi predică întortocheat, apoi se uită la fraţi şi-i vede că se uită aşa… miraţi, nedumeriţi, dar nu-i întreabă fraţilor aţi înţeles? Dacă-i întreabă totuşi, atunci unii fraţi dau din cap aşa timid,da… am înţeles; alţii stau în cumpănă dar nu zic nici am înţeles nici nu am înţeles; iar alţii răspund instinctual şi zic fără să gândească Amin! Amin!

În pasajul citat îi vedem pe ucenici când Domnul Iisus le zice „Ştiţi unde Mă duc”, ucenicii şi-au zis în gândul lor „da cred că ştim unde te duci”. Dar Toma n-a fost aşa. Pe el îl văd cum ridică mâna „Doamne nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?” Vedeţi un Toma care pune întrebări dificile, un Toma curios,care vrea să afle mai multe. Toma nu este mulţumit cu nişte predici din astea pe care nu le  înţelege. Întrerupe predica chiar dacă era rostită de Iisus Hristos. Iisus nu-l ceartă!

Mai târziu şi aţi apostoli – Filip(vers.9), Iuda(vers.22) – îşi fac curaj şi pun întrebări şi astfel se naşte un dialog constructiv.

Mie îmi pare rău că într-un loc ca acesta  este greu să pregăteşti momente în care să dialogăm constructiv. Poate că nu-i posibil să întrerupem predica pentru întrebări dar trebuie  să găsim o modalitate chiar dacă trebuie să schimbăm programul obişnuit al bisericii, aşa încâtspre sfârşitul programului să se poată pune şi întrebări, să se întrupeze mesajul, să se dialogheze, să se înţeleagă mesajul. Dacă nu în timpul predicii, atunci la final, ca să se meargă acasă cu o învăţătură clară. Nu aţi auzit? Se mai întâmplă asta pe la colţuri – în 2-3 minute –  când se întreabă fraţii: Mă ce a vrut să zică ăsta că eu nu prea am înţeles? Unul vine şi zice eu aşa am înţeles. Altul nu, eu aşa am înţeles. Şi pleacă acasă  fiecare cu ce-a înţeles. Dar ce bine ar fi dacă s-ar crea un cadru organizat în care să se discute şi să se dialogheze.

Unii fraţi zic că nu se poate asta în biserică. Ba se poate! Am fost la o conferinţă în America pe teme de tineret unde ne-am adunat 22.000.de tineri şi mă gândeam cum vor putea stăpânii americanii atâţia tineri într-o conferinţă şi să plece oamenii cu o hrană bună şi cu o învăţătură clară.

După ce erau acele întâlniri plenare, unde prezentau predicatori foarte buni, la finalul mesajului ne împărţeam pe grupuri mai mici de 2-3 mii de persoane. Grupul în care am fost eu era de 3.000 de persoane. Într-o sală  alăturată ne-am adunat grupul de 3.000 şi ne-am împărţit în grupuri mai mici, de câte 8 persoane. În faţă a venit un fratecare ne-a spus: Aţi auzit mesajul, acum – în cerculeţul vostru de 8  – pe baza a ceea ce aţi auzit în predică răspundeţi la întrebări. Cum aplicaţi în viaţa voastră mesajul prezentat? Dialogaţi între voi! Şi a început să vină unul cu o idee, altul cu alta  şi  am interpretat mesajul imediat după ce a fost prezentat.   Pleci cu mesajul clar. Aha!… aşa o să-l aplic la mine acasă, la facultate, la locul de muncă, asta am să fac. Am zis uite ce ide grozavă.  Mă gândeam cum să fac să se încheie şi la biserică predica cu o jumătate de oră mai devreme şi în timpul rămas să se consulte vecinii de la slujba din biserică referitor la ceea ce au înţeles din mesajul predicii.

A pune întrebări dificile nu este păcat fraţilor!

Îmi aduc aminte când am predicat de curând într-o biserică – am fost solicitat să predic despre creaţie – şi eu am pus o întrebare dificilă, pentru că îmi place să provoc şi să fiu provocat. Eu cred că este bine aşa!

Ei bine, am zis, nu putem pune întrebări despre creaţie până nu o punem pe cea mai dificilă dintre ele. Cine l-a creat pe Dumnezeu? Au început fraţii să se frământe, ce face ăsta vrea să ne aducă în necredinţă.În fine am adus argumente  logice şi teologice despre existenţa lui Dumnezeu,pentru că sunt multe. La final a fost bine şi  s-au lămurit fraţii referitoer la creaţie şi la existenţa lui Dumnezeu.

Dar, un frate din conducerea acelei biserici a venit la mine şi mi-a zis:a fost bine, dar totuşi, întrebarea asta nu trebuia să o pui. De ce?,l-am întrebat. Nu e bine să pui în biserică asemenea întrebări!

Întrebările dificile sunt incomode, le ai în minte dar nu ai curajul să întrebi. Dacă vorbim aşa în particular, fiecare dintre dumneavoastră vă confruntaţi cu întrebări dificile din partea copiilor.

Numai anul acesta două persoane m-au interpelat – două mame – mi-au zis vino şi vorbeşte  cu copii noştrii

O mamă mi-a zis: vino de vorbeşte cu fica mea pentru că se crede mare filozof şi citeşte numai cărţi despre tot felul de bazaconii. Şi pune multe întrebări de m-a încuiat. M-a luat cu: Dacă Dumnezeu este bun de ce nu opreşte răul? Dacă Dumnezeu este puternic de ce  îngăduie suferinţa? Pentru că nu poate, pentru că nu-i bun,pentru că nu vrea… Dacă nu vrea înseamnă că nu-i bun. La atâtea întrebări eu n-am ştiut ce să-i răspund. Dar de unde ştiu să-i aduc argumente despre creaţie. De unde ştiu eu dacă biblia asta este adevărată ori este creaţia omului.  Dar de unde ştiu şi … de unde ştiu?

Întrbările dificile există în mintea adolescenţilor şi a tinerilor care intră în contact cu unii şi cu alţii. Greşala noastră ar fi să le spunem :Taci mă! Cum poţi pune astfel de întrebări,că te-a trăzni Dumnezeu!

Nu aşa se face! Îi spui, nu ştiu răspunsul dar mă interesez, pentru că nu există întrebări dificile care să nu aibă deja un răspuns foarte bun. Orice întrebare v-aţi pune nu există să nu fi fost pusă deja de cineva. Şi dacă a fost pusă acea întrebare care  v-a venit dumneavoastră prin cap sigur s-a găsit şi un răspuns foarte bun la acea întrebare, trebuie numai să îl cauţi. Când ai găsit răspunsul să le spui copiilor, mă deşi  nu ştiu eu prea bine  să îţi explic, totuşi îţi recomand cartea asta  şi asta ori cealaltă, pentru că sunt foarte multe cărţi traduse în limba română sau unele scrise de autori români care au argumentaţie solidă ,chiar foarte solidă pentru argumentul scriptural.

E o carte cu un titlu pe măsură, care spune că: Îţi trebuie mai multă credinţă să fi ateu decât să fi creştin, pentru că argumentele sunt atât de solide încât nu pot să fie contrazise. Ca ateu n-ai argumente, decât nişte presupoziţii,pe când creştinii au argumente puternice.

Noi nu mergem pe ideea credem aşa fără să gândim, ori credem aşa fără să cercetăm. Şi numai când în cercetarea noastră nu mai avem argumente trecem  la credinţă, pentru că întotdeauna, credinţa depăşeşte capacitatea din mintea noastră. Dar există atâtea argumente care trebuiesc căutate, ca să ne fundamentăm credinţa foarte foarte solid.

Întrebările dificile să nu ne sperie, mai degrabă să ne provoace să citim mai mult, să cercetăm mai mult, să ne interesăm între noi.

Toma n-a pornit dintr-o mândrie ci dintr-o dorinţă de a cunoaşte. Când cineva vine sincer, mă nu înţeleg, explică-mi cum se face lucrul acesta. Este un lucru bun! Oferă-i răspunsul potrivit

III.În fine o a treia calitate pe care a avut-o apostolul Toma este că el a acceptat întregul adevăr şi vedem acest lucru  din pasajul nostru care s-a citit şi dimineaţă şi în seara asta.

Ca să înţelegem acest text trebuie să-l punem într-un context mai larg. Ei bine, după cum ştiţi Iisus Hristos după ce a înviat s-a arătat Mariei. Maria Magdalena  a mers degrabă de a dat de veste ucenicilor (versetul 18 din cap.20)despre mesajul transmis de Domnul. Nu scrie care a fost reacţia ucenicilor , dar din ce văd eu aici (versetele 19-20 din text), pare-se că nici ucenicii n-au crezut mai mult decât a crezut Toma. De ce? Pentru că dacă ar fi crezut spusele Mariei că Iisus a înviat n-ar mai fi stat în seara aceleiaşi zile ascunşi şi cu uşile încuiate, de frica iudeilor

Iisus intră în casă şi nu zice eu sunt Iisus ci „le-a arătat mâinile şi coasta Sa”. Abia după aceea „ucenicii s-au bucurat”, pentru că  „au văzut pe Domnul”.Apoi le-a zis„Pace Vou㔺i Domnul a suflat peste ei Duh Sfânt şi i-a întărit şi apoi i-a trimis în misiune.

Aceşti ucenici – convinşi că au văzut pe Dmnul înviat – nu numai au auzit, după ce au fost întăriţi de Domnul şi după ce Domnul a suflat peste ei Duh Sfânt îi spun şi lui Toma –  care nu a fost de faţă – „Am văzut pe Domnul!”.

Toma acest temerar, el vrea să se convingă. Atenţie, el nu pune la îndoială vorbele Domnului, el pune la îndoială vorbele ucenicilor. El este gata oricând şi vrea să-şi dea viaţa pentru o convingere, nu pentru o iluzie ori pentru o „nălucă”. El nu se îndoieşte de Dumnezeu, el se îndoieşte de spusele oamenilor de aceea spune eu vreau să-Lvăd, ca şi voi şi dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, ca şi voi, eu nu voi crede.

După opt zile, când era şi Toma cu ucenicii, Iisus care era omniprezent, în aceiaşi casă şi în acelaşi loc se arată şi spune aceleaşi cuvinte „Pace vouă”,apoi se adresează lui Toma „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”

Toma nu acţionează ca un necredincios cum îl stigmatizează lumea. Un necredincios s-ar fi uitat şi ar fi pipăit foarte atent.Toma nu apare că ar fi pus mâna ori că s-a apropiat de Iisus. I-a fost suficient, ca şi celorlalţi ucenici să-L vadă pe Domnul, dar el a mers mai departe cu afirmaţia şi Îi zice Domnul meu şi Dumnezeul meu, care este o afirmaţie incredibilă pentru un evreu, chiar mai puternică decât afirmaţia lui Petru „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Matei 16:16   de-i spune Domnul Nu tu ai vorbit Simone ci ţi s-a descoperit de Sus.

Afirmaţia lui Petru este atât de puternică încât pe ea s-a clădit biserica catolică şi biserica protestantă.

Însă afirmaţia lui Toma este mai puternică! Gândiţi-vă pentru un evreu, asociatului său în lucrare, adică celui cu care a umblat, şi a mâncat la masă să-i spună Domnul meu şi Dumnezeul meu era de neconceput. Până şi scribii scriau YAHVE (adică Dumnezeu) cu foarte mare grijă şi sfială. Ori Toma nu zice numai Domnul şi Dumnezeul ci mai mult se vede o apropiere „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. (Să-i spui Dumnezeu unui om care umblă pe două picioare pentru un evreu era blasfemie) Dar după înviere Toma a văzut în Domnul Iisus pe adevăratul Mesia. În credinţa lui puternică Toma acceptă întreg adevărul.

Mă întreb cum stăm noi la credinţa aceasta, suntem măcar ca şi Toma?

Poate veţi zice unii uite scrie aici că s-a îndoit şi Domnul Iisus l-a dojenit „nu fi necredincios, ci credincios.”

Aş face o diferenţă între necredinţă şi îndoială. Poate nu veţi fi de acord cu mine,dar eu cred că există diferenţă între necredinţă şi îndoială.

Necredinţa înseamnă negare, respingere, răzvrătire: ”nu vreau să ascult argumentele tale, pentru că nu cred! Orice mi-ai spune nu cred! Mi-am setat mintea să nu cred şi nu cred! Asta este necredinţă şi este condamnabilă

Îndoiala  este o întrebare sinceră, caută răspunsuri, acceptă răspunsurile dacă sunt valide. Îndoiala este specifică într-un fel tuturor de aici . Nu cred că este în locul acesta persoană credincioasă care să nu fi avut momente de îndoială. „Ştiu că Dumnezeu poate, dar oare poate chiar cu mine.”

Când ai îndoieli nu înseamnă că n-ai credinţă ci ai o credinţă îndoielnică, o credinţă slabă „Cred Doamne,ajută necredinţei mele!”

În context să respingi faptul că Dumnezeu poate să învieze din morţi este necredinţă. Însă dacă auzi că la Bârgău a înviat un om, intervine îndoiala, mă poate o fost în moarte clinică, ori numai în comă, asta este îndoială. Dar să susţii că Dumnezeu nu-l poate învia este necredinţă.

Dacă avem îndoieli, important este să revenim la sursă, adică la Cuvântul lui Dumnezeu.

Există un curent de opinie ce a pătruns şi în lumea evanghelică – despre care nu vreau să fac mare caz – care susţine că în zilele noastre nu se mai pot face minuni, nu mai sunt daruri spirituale. Acest curent de opinie seamănă necredinţă. Nu-i păcat să mă îndoiesc că toţi proorocii care proorocesc sunt adevăraţi, dar să spun că Dumnezeu nu mai are azi prooroci aceasta îi deja necredinţă.

Trebuie să acceptăm întreg adevărul.Când acceptăm întreg adevărul atuncea avem argumente solide să fim ca Toma, să-ţi pui viaţa în pericol pentru că ai argumente solide la toate îndoielile tale pe care le-ai avut cândva. Credinţa noastră determină comportamentul nostru Noi putem accepta logic credinţa dar în faptă să se vadă altfel.

Astăzi am mers pe urmele lui Toma, ba am fost provocaţi să călcăm pe urmele lui.

Şi în recapitulare,trebuie,dacă doriţi să călcaţi pe urmele lui Toma:

1o Să riscăm, să facem orice pentru Domnul.

2o Voi pune întrebări dificile dacă ele mă interesează ,dar nu mă voi mulţumi doar să pun întrebări,dar mă voi strădui să găsesc răspunsurile adegvate pentru mine şi pentru semenii mei.

3o Vreau Doamne să accept întreg adevărul,iar credinţa mea să se vadă şi prin fapte. Credinţa mea să nu fie doar la nivelul minţii ci şi al inimii şi al faptelor noastre.

Dumnezeu să ne ajute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *