Dumnezeu este unicul Domn

Exodul 19:1-25 (Exodul 20:2-3)

Scopul lecţiei: Să descoperim cadrul în care a dat Dumnezeu Legea pentru poporul Israel, scopul pentru care a dat Dumnezeu această Lege şi responsabilităţile pe care le aveau cei din Israel faţă de Dumnezeu şi faţă de Legea pe care au primit-o.

Contextul lecţiei: După ce am învăţat că Împărăţia lui Dumnezeu este evidenţiată prin suveranitatea lui Dumnezeu asupra creaţiei, fiind confirmată de faptul că Dumnezeu este Creatorul, Stăpânitorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor, Cel care va aduce în existenţă o nouă creaţie, desăvârşind toate lucrurile, începând cu acestă lecţie biblică vom studia o altă dimensiune a Împărăţiei lui Dumnezeu, evidenţiată de stăpânirea lui Dumnezeu asupra Israelului.

Acest capitol  va fi studiat prin subiectele  lecţiilor biblice din perioada următoarelor trei luni de zile şi va include adevăruri privind „Legile Împărăţiei lui Dumnezeu pentru Israel”, care ne vor arăta condiţiile în care trebuia să trăiască poporul Israel ca un popor sfânt, pus deoparte pentru Dumnezeu, mod prin care urma să primească binecuvântările promise  de Dumnezeu, precum şi „Planul lui Dumnezeu pentru Israel”, prin care vom descoperi ce viitor a pregătit Dumnezu pentru Israel după ce acest popor L-a părăsit pe Domnul.

Stăpânirea lui Dumnezeu asupra Israelului a fost o manifestare a dragostei lui Dumnezeu, care a dorit ca alegând şi punând deoparte această naţiune ce nu avea nici un merit (Exodul 19:6-7; Deuteronom 7:6-9; 14:2), să Se reveleze pe Sine şi să arate tuturor celorlate naţiuni ce înseamnă a trăi sub stăpânirea Sa, pregătind astfel calea pentru domnia lui Mesia (Geneza 12:1-3; 18:18; Exodul 7:1-5; Deuteronom 26:18-19; 4:32-40; Iosua 2:9-11; 1 Împăraţi 8:59-60).

Pentru a duce la îndeplinire acest plan, Dumnezeu a încheiat un legământ cu Avraam, pe care l-a chemat din Ur, din Haldeia, făgăduindu-i că va fi Dumnezeul lui, că îi va ridica o sămânţă de urmaşi, că îi va da o ţară şi că îl va face o binecuvântare (Geneza 12:1-9; 13:14-18; 15:7; 17:1-8; 18:18; 22:15-18). Apoi, Dumnezeu a înmulţit pe urmaşii lui Avraam, formând un adevărat popor în Egipt (Geneza 15:13-14; Exodul 12:37-41), i-a eliberat din robia Egipteană (Exodul 3:7-8; 6:6; 12:50-51) şi le-a promis o ţară în care va curge lapte şi miere (Geneza 12:6-7; 13:14-16; 15:7-21; 24:7; Exodul 6:8; 13:5; Deuteronom 8:6-9; 26:8-9).

Pentru a intra în posesia acestor binecuvântări Dumnezeu S-a descoperit copiilor lui Israel la muntele Sinai şi a încheiat cu ei un nou legământ prin Moise. În timpul acestei întâlniri Dumnezeu se descoperă a fi singurul Domn (Dumnezeul lui Israel – Exodul 20:1-3; Deuteronom 5:4-7; 7:9-11), le reînnoieşte promisiunea binecuvântărilor făgăduite prin Avraam (Exodul 19:5-6), iar prin Legea pe care a le-a dat-o prin Moise a arătat condiţiile în care vor intra cei din Israel în posesia binecuvântărilor promise (Exodul 19:5-6; Deuteronom 5:1; 32-33).

Conţinutul lecţiei: Studiind experienţa trăită de poporul Israel la muntele Sinai, loc în care Dumnezeu S-a făcut cunoscut în toată  măreţia slavei şi a autorităţii Sale şi le-a dat celor din Israel Legea, descoperim:

1.    Cadrul în care Dumnezeu a dat Legea poporului Israel 
  Exodul 19:1-4

Dumnezeu S-a declarat a fi Dumnezeul (Domnul – Împăratul lui Israel, şi a dat Legea în ziua în care s-au împlinit  trei luni de la ieşirea israeliţilor din Egipt – Exodul 19:1). El Şi-a arătat măreţia slavei, sfinţeniei şi a autorităţii Sale la Muntele Sinai, care era supranumit „Muntele lui Dumnezeu”  (Exodul 19:2; 3:1). Darea Legii a fost iniţiativa lui Dumnezeu (Exodul 19:3; 20:18-26), s-a făcut printr-un intermediar (Exodul 19:3/a; 8-9; 20-21; 24-25), a fost dată în mod public (tot poporul a fost martor – Exodul 19:10-11), s-a petrecut într-o atmosferă de măreţie şi slavă (Exodul 19:18-20) şi în urma multor lucrări prin care Dumnezeu Şi-a descoperit puterea (în Egipt – Exodul 5:1-12:51; la trecerea Mării Roşii – Exodul 14:14-31; la Mara – Exodul 15:22-27; în pustia Sin – Exodul 16:1-36; la Horeb – Exodul 17:1-7; la Refidim – Exodul 17:8-16)

2.    Scopul Legii pe care a dat-o Dumnezeu poporului Israel   Exodul 19:5-6

Dumnezeu a dat Legea pentru a-i ajuta pe cei din Israel să descopere sfinţenia lui Dumnezeu şi să poată trăi ca popor a lui Dumnezeu (Exodul 19:5/b; Deuteronom 4:20; 7:6; 14:2; 26:18-19; 1 Împăraţi 8:53; Psalm 147:19-20), ajungând o naţiune de preoţi în slujba lui Dumnezeu (Exodul 19:5-6; Isaia 61:6; 1 Petru 2:5-9; Isaia 61:6; Apocalipsa 20:6) şi un neam sfânt (Exodul 19:6; Deuteronom 6:6; 14:2; 1 Corinteni 6:19-20; 1 Petru 2:5; Apocalipsa 1:6; 5:20). În acelaşi timp Legea descoperă natura păcătoasă a omului (Romani 5:20;7:7; Galateni 3:19; 1 Timotei 1:9-10; Evrei 10:1; Romani 3:10; 19-20), arată că neprihănirea nu poate fi dobândită prin păzirea poruncilor (Romani 3:20; Evrei 10:1; Romani 3:28; 8:2-4), descoperă nevoia unui Salvator (Galateni 3:10-13; 4:4-6; Romani 3:20-22; 3:23-24; 8:1-4; Galateni 2:16,19; Evrei 7:19), ilustrează necesitatea unui mijlocitor (Deuteronom 18:15-19; Fapte 3:19-22; Evrei 7:25-26) şi conduce spre Hristos (Galateni 3:23; Deuteronom 4:1-2; 5:32-33).


3.    Natura Legii dată de Dumnezeu poporului Israel 
  Exodul 19:7-9

Deşi Legea este sfântă şi a fost dată de Dumnezeu într-un cadru solemn, ea este temporară (Galateni 3:19; 3:22; 3:23-29; Ioan 1:17; Matei 11:12-13) şi fără putere (Romani 4:13-16; Galateni 3:13-14; 3:15-18). Legea nu poate mântui (Galateni 3:11; Romani 3:20; Evrei 7:19; 11-18), nu poate aduce neprihănirea (Romani 3:20-22; 2 Corinteni 5:21; Galateni 2:21; 1 Petru 2:24) şi nici nu poate da viaţa (Galateni 3:21; 1 Ioan 5:11-13).

4.    Responsabilităţile celor din Israel faţă de Legea dată de Dumnezeu   Exodul 19:10-25; 20:1-3

Fiindcă legământul lui Dumnezeu încheiat cu poporul Israel prin Moise este condiţionat, cei din neamul lui Israel sunt chemaţi de Dumnezeu să împlinească responsabilităţi concrete, precum: să-L recunoscă pe Dumnezeu (Exodul 20:1-3), să asculte de Dumnezeu (Exodul 19:5-6;12-13; Deuteronom 5:32-33 etc), să se dedice lui Dumnezeu (în sfinţire, fizică şi spirituală – Exodul 19:10-11; 14-16; 21-22; etc.) şi să vină în prezenţa lui Dumnezeu (Exodul 19:17-19). Această apropierea a poporului Israel de Dumnezeu avea loc însă printr-un intermediar (Exodul 19:23-25).

A fost nevoie de un intermediar datorită alegerii lui Dumnezeu (Exodul 19:3, 8, 9, 10, 20, 21, 24-25), datorită sfinţeniei lui Dumneezu (Exodul 19:16, 18), datorită stării în care era poporul (Exodul 19:22), datorită mărturiei pe care avea s-o dea Dumnezeu prin Moise (Exodul 19:9), datorită păcatului şi a necredinţei în care era poporul şi preoţii (Exodul 19:16, 22), datorită graniţelor puse de Dumnezeu (Exodul 19:12, 21, 23) şi datorită faptului că Dumnezeu dorea să-i înveţe  pe cei din Israel că nu pot intra altfel în prezenţa lui Dumnezeu (Exodul 19:23-24; Ioan 14:6; Fapte 4:12; Galateni 3:19-20; 1 Timotei 2:5; Evrei 8:6; Galateni 3:19-20; Evrei 9:15; 12:24; 1 Ioan 2:1).

Întrebări pentru discuţii:

1. Care a fost cadrul în care a dat Dumnezeu Legea poporului Israel ?
2. Care a fost modul în care a dat Dumnezeu Legea poporului Israel ?
3. Cu ce scop a dat Dumnezeu Legea poporului Israel ?
4. În ce fel exprimă darea Legii stăpânirea lui Dumnezeu asupra Israelului ?
5. Ce responsabilităţi aveau cei din Israel faţă de Dumnezeu şi faţă de Legea pe care au primit-o ?
6. De ce au trebuit cei din Israel să se apropie de Dumnezeu printr-un intermediar ?
7. Ce responsabilităţi au creştinii faţă de Legea Mozaică ?

Pastor Dan Boingeanu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *