Demonii – Îngerii căzuţi

Marcu 9:14-29 (Matei 25:41)

Scopul lecţiei: Să descoperim care au fost cauzele înfrângerii ucenicilor în faţa puterii întunericului şi să învăţăm cum să confruntăm stăpânirea demonică, pentru a nu trăi aceeaşi ruşine.

Contextul lecţiei: O armată este puternică în funcţie de comandantul care o conduce, numărul soldaţilor ce o compun, echipamentele militare de care dispune şi tacticile pe care le adoptă. Dacă în lecţia precedentă am învăţat despre Lucifer, comandantul oştirii împărăţiei întunericului, lecţia prezentă ne va familiariza cu armata pe care acesta o conduce.

Demonii pe care Satan îi are sub autoritatea sa, sunt îngeri căzuţi, care s-au alăturat diavolului în momentul rebeliunii pe care acesta a declanşat-o în cer.( Isaia 14:12-14; Ap.12:9-10). Aceşti îngeri care au fost creaţi de Dumnezeu (Gen.1:1; Iov 38:4; Neemia 9:6), pentru că nu şi-au păstrat vrednicia şi au ales să-l urmeze pe Lucifer, au pierdut poziţia pe care au avut-o prin creaţie (Iuda 6,2 Pet.2:4) şi, din „îngeri” care slujeau lui Dumnezeu (Evrei 1:7-14), au ajuns „demoni”, slujind lui Satan ( Iov.4:18;Ez.28:12-19; Mat.8:16;10:1).

Numărul demonilor poate fi de 1/3 din numărul total al îngerilor creaţi de Dumnezeu (Ap.12:4), iar o parte dintre aceştia, datorită pervertirii pe care au generat-o înainte de potop, au fost limitaţi în acţiune, fiind păziţi în adânc, pentru judecată (2 Pet.2:4; Iuda 6; I Pet.318-20).

Deşi sunt îngeri căzuţi, demonii au putere de a-i ispiti, înşela, încerca, sau poseda pe oameni (I Pet 5:8; Iacov 1:13-15; Mat.12:43-45), generând uneori afecţiuni fizice sau mentale (Luca 11:14; Marcu 9:17; Luca 8:27; Marcu 9:17-20). Demonii nu-i pot poseda pe adevăraţii credincioşi (2 Cor.6:19-20; Col.1:13, Rom 8;37-39; I Cor.15:57; I Ioan2:13; 4:4; I Pet.1:5), se află sub judecata lui Dumnezeu ( 2 Pet.2:4; Mat.25:41; Ap.21:10-15), iar în autoritatea Sa, Domnul Isus le porunceşte cu autoritate şi ei ascultă întocmai (Marcu 1:27; Luca 4:36;Luca 8:2; 29 Marcu 9:25-26).

Conţinutul lecţiei: Evenimentul eliberării copilului lunatec de duhul care i-a pricinuit această boală este prezentat de evanghelişti după un moment culminant al slujirii Domnului Isus în mijlocul acestei lumi. Dacă pe muntele schimbării la faţă, după părtăşia pe care au avut-o cu doi dintre cei mai mari oameni ai Vechiului Testament, trei dintre ucenici au văzut slava Domnului şi au auzit mărturisirea Tatălui (Mat.17:1- 5 ;Marcu 9:2-13; Luca 9:28-36), în vale, ceilalţi ucenici au trăit o înfrângere ruşinoasă. Păstrând în atenţie acest contrast dintre ceea ce s-a întâmplat pe munte şi ceea ce s-a întâmplat în vale, descoperim că:

  1. Prezenţa demonică este o experienţă reală

Dacă pe munte au fost mărturii şi semne ale prezenţei lui Dumnezeu, în vale au fost semne ale prezenţei demonice. Un părinte a prezentat ucenicilor, şi mai târziu Domnului Isus, pe fiul său care, datorită faptului că era stăpânit de un duh necurat, nu putea să vorbească ( Marcu 9:17), avea manifestări epileptice (Mat.17:15; Marcu 9: 18), nu se putea controla, fiind deseori în pericol de a-şi pierde viaţa ( Mat. 17:15; Marcu 9:22; Luca 9:39)

Prezenţa demonică în viaţa acestui copil a fost o experienţă reală, deoarece aceste manifestări au început încă din copilărie ( Marcu 9:21) şi au fost repetate chiar şi în prezenţa Domnului Isus (Marcu 9:20; Luca 9:42).

  1. Înfrângerea în faţa demonilor a fost o experienţă neaşteptată

Atunci când ucenicii au încercat să-l vindece pe acest copil şi să-l elibereze de puterea care îl stăpânea, s-au facut de ruşine şi au trăit o neaşteptată înfrângere. Acest fapt este cu atât mai surprinzător, deoarece Domnul Isus le dăruise deja putere ca să scoată demoni şi să tămăduiască orice fel de boală ( Mat.10:1; Marcu 3:13-15;Luca 9:1).

Această înfrângere n-a fost însă cauzată de faptul că Domnul Isus n-ar mai fi avut aceeaşi putere, ci de faptul că ucenicii n-au fost la înălţimea provocării pe care o confruntau. Însuşi Domnul Isus le-a descoperit că eşecul lor a fost cauzat de lipsa credinţei ( Marcu 9:19; Mat.17:19-20), a postului şi a rugăciunii

(Mat.17:21; Marcu 9:28-29).

Acest fapt ne arată că sunt anumite duhuri ale întunericului care au o autoritate şi o putere mai mare şi că ucenicii nu s-au pregătit îndeajuns pentru a le confrunta. Se poate ca slujirea ucenicilor să fi ajuns o rutină, care a generat o slăbire a credinţei. În virtutea lucrărilor în care erau prinşi ei n-au mai dat importanţă părtăşiei cu Dumnezeu prin rugăciune şi post. Toţi cei ce ajung să-şi împlinească slujirea în mod mecanic şi numai ca o profesie , sunt în faţa aceluiaşi eşec şi astăzi ( Fapte 19:13-20; 2 Tim 3:5).

  1. Eliberarea de sub robia demonică este o experienţă posibilă

Eşecul ucenicilor a generat o discuţie aprigă purtată între cei prezenţi, aducând deznădejde şi îndoială şi în inima părintelui care dorea vindecarea fiului său. Acest fapt este confirmat de subiectul discuţiei pe care cei prezenţi o aveau între ei ( Marcu 9:14-18) şi de cuvintele pe care tatăl copilului le-a adresat Domnului Isus. În rugăciunea sa, acest părinte i-a spus Domnului: „ dacă poţi fă ceva; fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne” (Marcu 9:22).

Deşi acest părinte avea toate motivele să plece, iar fiul său să rămână sub aceiaşi stăpânire demonică, el a tăait bucuria eliberării şi a vindecării, pentru că a alergat la Domnul ( Mat.17:14; Marcu 9:17; Luca 9:38), s-a rugat sincer, mărturisind exact situaţia lui (Mat.17:4; Marcu 9: 17-22). În starea în care era, acel părinte putea să-i judece şi să-i condamne pe ucenici. Dar n-a fost preocupat de neputinţele altora, ci mai degrabă de necazurile lui.

A primit vindecarea fiului său fiindcă a fost atent la declaraţiile şi recomandărileDomnului (Marcu 9:23), s-a rugat strigând cu lacrimi ( Marcu 9:24) şi a cerut ajutorul lui Dumnezeu, recunoscându-şi limitele (Marcu 9:24). Când Domnul Isus a mustrat duhul, iar copilul a căzut jos, considerat de cei prezenţi ca fiind mort, acest părinte nu s-a luat după spusele oamenilor, ci a aşteptat cu încrederedesăvârşirea lucrării pe care Domnul o începuse (Marcu 9:25-27; Luca 9:42).

Dacă Domnul Isus a adus vindecarea şi eliberarea de sub stăpânirea demonică pentru acest copil lunatic, trebuie să avem credinţă că experienţa eliberării de sub stăpânirea demonică este posibilă şi astăzi, pentru că Dumnezeul nostru nu se schimbă, iar principiul enunţat de Domnul Isus rămâne valabil: ”toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!”( Marcu 9:23).

           Întrebări pentru discuţii:

  1. Care a fost experienţa trăită de ucenici pe munte ?
    2. De ce ucenicii din vale n-au trăit aceeaşi experienţă ?
    3. Ce lucruri confirmă faptul că boala acelui copil avea origine demonică ?
    4. Ce concepţie greşită despre existenţa şi lucrarea demonilor întâlniţi cel mai frecvent astăzi?
    5. Care dintre greşelile ce au cauzat eşecul ucenicilor este cel mai des repetată de slujitorii de astăzi?
    6. Ce lucruri au ajutat pe acest părinte încercat să trăiască bucuria vindecării ?
    7. Ce factori ne îndreptăţesc să credem că experienţa eliberării de sub robia duhurilor necurate este posibilă şi astăzi ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *