CÂNTAREA LUI ZAHARIA

În vremea de pregatire pentru nasterea Domnului Isus , alaturi de cântarea fecioarei Maria , a rasunat si cântarea lui Zaharia. Gasim cuvintele acestei cântari în ev. Luca cap.1 :67 -80.

Zaharia, a carui nume înseamna ” Dumnezeu si-aduce aminte” împreuna cu sotia sa Elisaveta formau o familie obisnuita de preoti din Israel.

Ei locuiau într-o zona de munte si împreuna si-au dedicat viata slujirii lui Dumnezeu. În sufletul lor însa purtau o neâmplinire, erau lipsiti de binecuvântarea de a avea copii. S-au rugat lui Dumnezeu pentru a primi aceasta binecuvântare si cu toate acestea bucuria pe care o asteptau întârzia sa vina.

Cu aceasta asteptare în suflet , au numarat zilele si anii pâna când ajunsi înaintati în vârsta ,pierdusera orice nadejde de împlinire a visului lor. În acea vreme pentru Zaharia sortul a hotarât sa împlineasca cea mai înalta slujba pe care un preot o putea împlini la templu. Sa arda tamâie în locul sfânt. El s-a grabit sa mearga la templu , pentru a-si împlini slujba care i se încredintase ,fara sa stie ce-i pregatise Dumnezeu.

În ceasul tamâierii pe când toata multimea prezenta la templu se ruga afara, un înger a lui Dumnezeu i s-a aratat stând în dreapta altarului si aducându-i o veste buna : …nu te teme Zahario; fiindca rugaciunea ta a fost ascultata. Nevasta-ta Elisaveta îti va naste un fiu, caruia îi vei pune numele Ioan.

Ce veste mare pentru Zaharia ! Rugaciunile i-au fost ascultate si asteptarea nu i-a fost zadarnica . În sfârsit va avea bucuria sa poarte pe bratele lui îmbatrânite un copil. Dupa aceasta experienta ne-am astepta sa-l auzim pe Zaharia chiuind si strigând de bucurie , cântând sa spuna despre aceasta veste buna tuturor. Am fost martor la un astfel de eveniment : Vizitam o familie si chiar în momentul acela telefonul a sunat anuntând vestea ca fiica lor care locuia într-un alt oras a nascut un baiat . Era primul nepot al acelei familii, si toti ai casei au început sa sara de bucurie , sa se îmbratiseze si sa se felicite unul pe altul. Zaharia însa n-a putut rosti nici un cuvânt , deoarece necredinta lui l-a facut sa-si piarda graiul. El a cerut îngerului un semn prin care sa cunoasca ca ceea ce a auzit se va împlini negresit . Semnul care sa-i confirme lui ca ceea ce spune Dumnezeu este adevarat , a fost pierderea graiului, pâna la nasterea copilului. Zaharia n-a putut vorbi 9 luni de zile, dar atunci când copilul promis s-a nascut dupa ce a scris si a rostit numele acestuia Zaharia a început sa cânte.

Nu stim cum o fi cântat un batrân care n-a vorbit timp de 9 luni de zile, dar cuvintele rostite poarta un mesaj deosebit, prin care Zaharia ,

A binecuvântat pe Dumnezeu. în clipa în care i s-a deslegat limba dupa ce a
rostit numele Ioan nume care avea sa-l poarte copilul , asa cum îl înstiintase îngerul, în urmatoarele cuvinte Zaharia a binecuvântat pe Dumnezeu. Versetele 63 si 64 din primul capitol al Evangheliei Luca marturisesc : Zaharia a cerut o tablita de scris si a scris zicând : Numele lui este Ioan “… În clipa aceea , i s-a deschis gura, i s-a deslegat limba , si el vorbea si binecuvânta pe Dumnezeu. Apoi în versetele 67 si 68 , al aceluiasi capitol : Zaharia, s-a umplut de Duhul Sfânt, a proorocit si a zis :

” Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel , pentru ca a cercetat si a rascumparat pe poporul sau .”

Ce marturie deosebita ; în loc sa murmure sau sa blesteme pe Dumnezeu pentru ceea ce i s-a întâmplat Zaharia plin de Duhul Sfânt a Lui Dumnezeu , în cântare binecuvinteaza. El a gasit motive sa o faca. : pentru ca Dumnezeu i-a ascultat rugaciunile, pentru ca la Dumnezeu niciodata nu-i prea târziu, si Dumnezeu ceea ce spune poate sa si împlineasca La sarbatori as vrea sa-ti spun ca pot sa cânte doar cei care sunt plini de Duhul Lui Dumnezeu si privind în jur gasesc motive sa binecuvinteze pe Dumnezeu. Nu-i asa ca mesajul cântarii tale este numai un murmur , ca nu ai cutare , sau cutare lucru nu ti-a reusit cutate sau cutare lucrare ca celalalt are mai mult sau a reusit mai bine ? Spunea cineva dupa eliberarea din Egipt poporul Israel a cântat o cântare de lauda care a tinut 3 zile , apoi timp de 40 de ani au murmurat continuu de nemultumire. La atât de multi astazi asemenea Israelitilor, cântarea este numai murmur . Daca ai fost cumva prins în acest cor, te rog lasa deoparte lista cu n-am sau uite ce au altii si descopera si tu motivele pentru care sa binecuvintezi pe Dumnezeu. Si tie Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunile , te-a ajutat în situatii imposibile ti-a daruit lucruri pe care niciodata altfel nu le puteai avea. Pentru toate acestea merita sa spui Binecuvântat sa fie Dumnezeu. O mama bolnava de inima a fost externata din spital , si medicii au spus copiilor ei noi am facut ce am putut de acum numai Dumnezeu mai poate face ceva. Dupa 2 ani de la aceasta externare aceasta mama a mers din nou la aceiasi medici pentru control. Când au vazut-o medicii au încremenit . Si au întrebat-o dumneavoastra mai sunteti în viata ? Dupa ce au examinat-o medicii au spus acum ar trebui sa facem o revolutie si sa scriem o noua carte de medicina. Au spus ei o artera s-a blocat si sângele si-a gasit singur un alt traseu folosind un vas secundar , fara alte urmari. Medicii au spus asa ceva nu se poate întâmpla fara operatie . Acea mama credincioasa le-a raspuns eu am o explicatie. Privind în sus le-a spus doar atât Dumnezeu. ! Priveste si tu la tot ce ti-a facut Dumnezeu în anul care a trecut, si binecuvinteaza pe Dumnezeu. Spune si tu în cântare ca si psalmistul în psalmul 103. Binecuvinteaza suflete pe Domnul , si nu uita niciuna din binefacerile Lui.!

Dar pe lânga binecuvântare în cântarea Sa Zaharia a facut o marturisire. Toti cei care l-au auzit pe Zaharia rostind numele copilului au ramas uimiti. La evrei numele copiilor era dat dupa numele parintilor sau a rudeniilor cele mai apropiate Uimirea celor prezenti a fost cauzata de faptul ca nimeni în familia lui Zaharia nu purtasera numele Ioan. Dar când lui Zaharia i s-a deschis limba si a început sa binecuvinteze pe Dumnezeu, pe toti vecinii si pe toti locuitorii acelui tinut muntos i-a apucat frica mistuiti de aceeasi întrebare : oare ce va fi pruncul Acesta? Zaharia a folosit aceasta ocazie ca în cântare sa faca o marturisire . El a declarat : Vedeti Dumnezeu a cercetat pe poporul sau, si ne-a ridicat o mântuire puternica în casa robului sau David., Dumnezeu si-a adus aminte de promisiunile lui Avraam si parintilor nostri si a adus vremea când sa-i Slujim lui în neprihanire. Cântarea lui Zaharia a cuprins o marturisire îndrazneata care a îndreptat inimile celor din vremea lui spre adevar. Ca si atunci sunt oameni astazi care nu stiu ce înseamna Craciunul, si nu cunosc rostul evenimentelor care s-au petrecut la nasterea Domnului Isus. Ei asteapta un raspuns la întrebarile care îi framânta . Atunci Dumnezeu l-a folosit pe Zaharia sa depuna marturie pentru El. Acum este rândul tau. Esti gata pentru cei ce nu cunosc adevarul sa le spui : Vremea sarbatorii nasterii Domnului Isus, este timpul când Dumnezeu îsi cerceteaza poporul Sau , vremea când ne reaminteste ca ne-a pregatit o mântuire prin Fiul sau. Când vei întelege aceasta nevoie cu ajutorul Duhului Sfânt vei fi gata sa cânti si sa marturisesti despre El cu îndrazneala.

Zaharia n-a lasat ca inimile si asteptarile celor de atunci sa fie legate de Ioan Botezatorul fiul care i s-a nascut, ci prin cântarea sa, a facut un anunt, despre Domnul Isus. L-a vazut pe Fiul Lui Dumnezeu ca fiind, Soarele care rasare din înaltime, ca sa lumineze pe cei ce zac în întunericul si umbra mortii. Soarele adevarului care a rasarit atunci , lumineaza si astazi Cântând tu ca o raza a lui poti sa faci sa straluceasca adevarata lumina. Unii în aceasta vreme aprind lumânari si pun luminitele în brad , Dumnezeu vrea ca tu sa fii lumina lumii si prin viata si cântarea ta sa faci ca Slava lui sa straluceasca si la aceste sarbatori. Fii gata ca si Zaharia sa binecuvintezi pe Dumnezeu, sa marturisesti cu curaj despre adevar, si apoi sa fii un indicator spre Domnul Isus pregatindu-I astfel calea pentru vremea când va veni pe norii cerului în marire si slava.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *