CANTAREA INGERILOR

Sarbatoarea nasterii Domnului Isus poate fi numita si Sarbatoarea Laudelor. Acum mai mult ca in oricare alt timp al anului, se aud cele mai frumoase colinde. Incântati de melodia acestora, dar si de mesajul care ne este transmis , la fiecare Craciun retraim cele mai deosebite emotii.

În vremea vechiului sistem comunist, cînd aceste colinde erau interzise , un cor al tinerilor dintr-o biserica , cu pretul oricarei jertfe, au mers sa anunte prin cîntec, la câteva adrese pe care le-au primit , Nasterea Domnului Isus. La una dintre aceste adrese a fost scris gresit numarul casei. Spre dimineata când au ajuns la adresa indicata , au observat o casa deosebita , cu un gard impunator si o gradina foarte bine îngrijita . Unul dintre ei a deschis poarta, iar toti ceilalti s-au adunat în fata usii principale si au început sa cânte.

Gazdele, un ofiter de politie (militie pe atunci) împreuna cu sotia sa, trezite din somn , nu-si puteau explica situatia.Cuprinsi de emotie , dar si de suspansul surprizei , cei doi soti se plimbau prin casa, nestiind cum sa reactioneze. Dupa ce au terminat prima colinda, vazînd ca usa nu se deschide , corul tinerilor a început un nou cîntec. În timpul acestei colinde , gazda a aprins lumina din fata usii. Cînd s-a aprins lumina unul dintre tineri a observat ca sunt la o adresa gresita si le-a spus tuturor sa plece în graba . Cîntînd dar fara zgomot, tinerii s-au îndreptat spre strada, închizînd poarte la fel cum era, cu mare atentie. Cînd ofiterul a iesit în prag, curtea era goala si toate lucrurile la locul lor , de parca nimic nu s-ar fi întîmplat.
N-au mai dormit pîna dimineata , asa cum au povestit ei mai tîrziu , iar în zorii zilei cînd au întîlnit-o pe vecina lor , o membra a bisericii din care venisera tinerii , I-au spus : în curtea noastra, noaptea trecuta au cîntat îngerii !!! Prin acesta vecina, aveau sa descopere însa , misterul situatiei traite.

O experienta asemanatoare , dar cu trairi si experiente mult mai intense au trait si un grup de pastori din cîmpiile Betleemului.Acestia la nasterea Domnului Isus, au auzit cu adevarat Colinda îngerilor . Ei asa cum relateaza evanghelistul Luca , în timpul noptii în care îsi pazeau oile, dupa ce au auzit un mesaj de veste buna, au vazut cerul deschizându-se si nu artificii, ci o întreaga ostite a îngerilor , unindu-se în cel mai maret cor. Aceasta ostire cereasca a cîntat primul colind. Melodia acestuia nu o mai cunoastem, dar ne-au ramas cuvintele :

“ Slava lui Dumnezeu în locurile prea înalte , si pace pe pamînt între oamenii placuti Lui “ Luca 2:14

Urmarind aceasta cântare putem întelege ca :
I. Mesajul cântarii îngerilor exprima adorare :

….” Slava Lui Dumnezeu în locurile prea înalte…”. Todeauna prin cîntarea lor îngerii adora pe Dumnezeu. Cînd Isaia a avut revelatia Slavei lui Dumnezeu , pe cînd era în templu, a vazut serafimii ce zburau în jurul tronului Lui Dumnezeu strigînd în cîntare : “ Sfînt, sfînt , sfînt este Domnul ostirilor ! Tot pamîntul este plin de marirea lui “! Isaia 6:3 Cîntarea îngerilor care zi si noapte strabate cerul, la nasterea Domnului Isus a cuprins si pamîntul. Provocati de masura dragostei si a jerfei lui Dumnezeu , dovedita prin întruparea Domnului Isus , tot ce au putut spune îngerii în adoratie a fost : Slava lui Dumnezeu ! Toti crestinii care înteleg semnificatia întruparii , cunosc pe Dumnezeu si lucrarile Lui si primesc prin credinta binecuvîntarile ce a venit sa le aduca Domnul Isus se unesc în acelasi cor al adoratiei cîntînd Slava lui Dumnezeu. !

Dupa mai mult de 2000 de ani, la începutul mileniului al III- lea gasim însa oameni care în mesajul colindelor lor ,sunt în dezacord cu aceasta armonie. Ei slavesc bradul, pe Mos Craciun, sau se slavesc pe ei însisi. Care este colinda ta preferata ? Si care este corul caruia te alaturi ?

II. Mesajul cîntarii îngerilor contine o promisiune :

…….” pace pe pamînt …..” Aceasta promisiune era facuta într-o vreme a învrajbirii. Provinciile cucerite de Imperiul Roman , luptau pentru cîstigarea independentei. Guvernatorii romani luptau uneori chiar împotriva celor din familiile lor , pentru a-si pastra tronul. Oamenii simpli luptau unul împotriva celuilalt pentru cîstigarea existentei sau a unei pozitii privilegiate în societate. Si toti împreuna prin pacatul care le era placerea de fiecare zi , luptau împotriva lui Dumnezeu. În aceasta lume a conflictelor , mesajul îngerilor comunica promisiunea lui Dumnezeu care ofera pacea , pentru întregul pamînt. Domnul Isus a venit pentru ca sa aduca omului pacea cu el însusi, pacea cu semenii si pacea cu Dumnezeu, pentru ca El este Domnul Pacii ! In lumea de astazi cînd copiii se ridica împotriva parintilor si parintii împotriva propriilor lor copii, cînd o natiune se ridica împotriva altei natiuni , si o etnie împotriva altei etnii, cînd traim sub amenintarea teroristilor si-a talibanilor, iar la fiecare jurnal ne sunt prezentate alte conflicte , este vremea sa se auda înca odata promisiunea Lui Dumnezeu vestita de îngeri, Pace pe pamînt !. Aceasta pace o pot avea doar cei care la sarbatori înaintea mîncarii , bauturii si-a petrecerii, îl au pe Domnul Pacii.
III Mesajul cântarii îngerilor adreseaza o provocare :


…”pace pe pamînt între ” oamenii placuti Lui “ ….

La sarbatori, fiecare dintre noi dorim sa fim pe placul celor ce ne iubesc. Parintii sunt gata sa faca placul copiilor , oferindu-le darurile pe care acestia si le doresc. Iar gospodinele sunt gata sa fie pe placul tuturor, pregatind cele mai diverse mîncaruri. Cine sunt însa cei placuti Lui Dumnezeu ? Domnul Isus a venit într-o lume în care oamenii au fost nepregatiti sa-L primeasca .

Pentru El nu s-a gasit nici un loc la palatul regal si nici în hanul de poposire. A fost primit într-o iesle si întîmpinat cu suferinta chiar de la nastere. Lui îi sunt placuti însa oamenii care sunt pregatiti sa îl primeasca într-o inima curata si sa-L urmeze cu credinta în ascultare , pîna la sfîrsitul vietii . Te-ai gîndit sa faci o bucurie cerului la aceste sarbatori , iar Domnul Isus sa-si gaseasca placerea în viata , familia si slujirea Ta ?
Cîntarea îngerilor îti poate fi o provocare care sa tedetermine sa cînti cu cei care îl adora, sa primesti darul pacii promis celor ce cred si sa traiesti o viata frumosa asemenea Celui în viata caruia Dumnezeu Tatal si-a gasit toata placerea.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *