Binecuvântarea oferită celor însetaţi după neprihănire

Matei 6:19-34 (Matei 5:6)

Scopul lecţiei: Să descoperim cine sunt cei ce au parte de a patra fericire rostită de Domnul Isus, să înţelegem esenţa acestei fericiri şi binecuvântarea de care această fericire este urmată.

Contextul lecţiei:  Primele trei fericiri rostite de Domnul Isus în Predica de pe Munte ne-au  arătat că cetăţenii Împărăţiei, pe care Domnul Isus a venit s-o întemeieze, sunt conştienţi de nevrednicia şi nimicnicia lor personală şi trăiesc  într-o dependenţă totală de Dumnezeu, sunt convinşi de vinovăţia şi păcatul din viaţa lor pe care le mărturisesc cu lacrimi de pocăinţă  şi, cu toate că sunt înzestraţi cu autoritate şi putere, se manifestă cu blândeţe şi umilinţă.

Aceste trei fericiri formează primul grup de fericiri rostite de Domnul Isus în Predica de pe Munte şi definesc atitudinea pe care cetăţenii Împărăţiei lui Dumnezeu trebuie să o aibă cu privire la ei înşişi.

Începând cu a patra fericire este introdus însă un alt grup de trei fericiri, prin care este definită atitudinea pe care cetăţenii Împărăţiei cerurilor trebuie să o aibă faţă de Dumnezeu (Matei 5:6-8).

Conţinutul lecţiei: Studiind cea de-a patra fericire rostită de Domnul Isus în Predica de pe Munte, care evidenţiază ce atitudine trebuie să aibă cei credincioşi faţă de preceptele Împărăţiei, descoperim:

1.    Ce înseamnă a fi flămând şi însetat după neprihănire

Termenul „dikaiosune”, care în limba română este tradus prin „neprihănire”, înseamnă de fapt „dreptate” sau „îndreptăţire” şi defineşte o relaţie corectă cu Dumnezeu. Din pricina păcatului, omul a ajuns într-o stare de „nelegiuire” (omul s-a abătut de la legea lui Dumnezeu, a întrerupt legătura cu Dumnezeu şi a ajuns sub osânda lui Dumnezeu – Psalmul 14:1-3; Romani 3:9-20, 6:23).

Însă prin jertfa Domnului Isus, cel păcătos este socotit „drept” (neprihănit), fiindcă păcatul a fost ispăşit (preţul pentru vină a fost achitat – 1 Petru 1:18, iar cel credincios este îndreptăţit şi aşezat într-o stare după voia lui Dumnezeu – Romani 3:21-30).

În Predica de pe Munte, termenul „neprihănire” (dikaiosune) este menţionat de 5 ori, făcând referire la natura lui Dumnezeu, a Împărăţiei pe care a venit să o întemeieze Domnul Isus şi la statutul spiritual al cetăţenilor acestei Împărăţii (Matei 5:6, 10, 20; 6:1, 33; 2 Petru 3:13).

A fi „flămând şi însetat după neprihănire” înseamnă a avea o dorinţă înfocată după o stare după voia lui Dumnezeu şi pentru a te identifica cu natura lui Dumnezeu. Pentru a exemplifica această stare, Domnul Isus a făcut referire la nevoile de bază ale fiinţei umane, arătând că aşa cum o persoană caută să-şi potolească foamea şi setea fizică, tot aşa trebuie să caute să-şi potolească foamea şi setea spirituală (Ioan 7:37-39; Isaia 55:1-2; Psalmul 42:1-2, 63:1; Amos 8:11-13).

Aplicaţie practică: arătaţi de ce nu mai însetează oamenii zilelor noastre după lucrurile spirituale şi cum putem trezi foamea şi setea după neprihănire.

2.    Un exemplu privind lucrurile după care oamenii însetează

Pentru a arăta că este greşit să fii flămând şi însetat după lucrurile materiale, Domnul Isus a pus în contrast două categorii de bogăţie (Matei 6:19-20), două feluri de atitudini pe care le poate avea inima omului (Matei 6:21-24) şi două tipuri de stăpâni care aşteaptă să fie slujiţi (Matei 6:24), arătând pericolele la care sunt expuşi cei antrenaţi în cursa pentru dobândirea lucrurilor materiale precum şi binecuvântările de care au parte cei ce alergă după lucrurile spirituale (Matei 6:25-34).

În acelaşi timp, Domnul Isus S-a pronunţat condamnându-i pe cei ce ce au făcut o prioritate din lucrurile materiale („nu vă strângeţi comori pe pământ” – Matei 6:19-23, „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni” – Matei 6:24, „nu vă îngrijoraţi” – Matei 6:25-32) şi încurajându-i pe cei ce au ales ca prioritate lucrurile spirituale (Matei 6:33-3).

Aplicaţie practică: enumeraţi lucrurile după care însetează oamenii din zilele noastre şi arătaţi de ce este ispitit omul să-şi schimbe priorităţile.

3.    Binecuvântările oferite celor flămânzi şi însetaţi după neprihănire

Pentru a defini binecuvântarea pe care o primesc cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire este folosit termenul „chortasthesontai”, care înseamnă nu numai a fi satisfăcut (a ţi se potoli foamea şi setea), ci a avea din abundenţă şi a fi împlinit pe deplin. Acelaşi termen este folosit pentru a arăta felul în care Domnul Isus a răspuns celor înfometaţi, prin înmulţirea pâinilor (Matei 14:20), sau pentru a fi definit belşugul experimentat de apostolul Pavel (Filipeni 4:12). Datorită acestui fapt, această binecuvântare evidenţiază abundenţa prin care Dumnezeu asigură împlinirea celor care Îi sunt credincioşi şi umblă în neprihănire (Luca 1:53; Ioan 4:14, 10:10).

Întrebări pentru discuţii:

1.    Ce înseamnă a fi flămând şi însetat după neprihănire ?
2.    Ce atitudine este definită prin această fericire ?
3.    De ce nu mai însetează oamenii zilelor noastre după neprihănire ?
4.    De ce sunt condamnaţi cei ce şi-au făcut o prioritate din lucrurile materiale ?
5.    Cum a ilustrat Domnul Isus modul în care poartă Dumnezeu de grijă ?
6.    Ce priorităţi ar trebi să aibă cetăţenii Împărăţiei lui Dumnezeu ?
7.    Ce binecuvântare primesc cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire ?

Pastor Dan Boingeanu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *