Anania şi Safira

(mandria spirituală)
Fapte 5:1-11 (Iacov 1:14-15)

Scopul lecţiei: Să descoperim care au fost semnele mândriei spirituale în care au fost prinşi Anania şi Safira,  pericolul acestui păcat şi preţul pe care ei l-au plătit, pentru a nu ajunge în aceiaşi înfrângere spirituală.

Contextul lecţiei: Printre cei ce au experimentat un eşec în lupta spirituală  se numără şi Anania şi Safira. Aceştia au fost doi credincioşi (soţ şi soţie), ce au făcut parte din Biserica din Ierusalim. Ei erau bine cunoscuţi de apostoli şi printre membrii bisericii, deoarece apostolul  Petru l-a chemat pe Anania pe nume (Fapte.5:3), iar vestea despre moartea lor a cuprins toată adunarea (Fapte.5:11)

Anania, este forma greaca a numelui evreiesc „Hananiah” care înseamnă : „Yahve a lucrat cu milostivire”, iar Safira este forma aramaica a numelui grecesc „Sappheria”
care înseamnă „ frumoasă!”  Experienţele trăite de cei doi soţi, nu se ridică însă la înălţimea semnificaţiei numelor pe care le-au purtat.  În cazul lor, Domnul nu a lucrat cu milostivire, iar Safira chiar daca ar fi avut frumuseţe fizică, n-a dovedit şi-o frumuseţe spirituală.

Înfrângerea spirituală trăită de Anania şi Safira, a avut loc într-o vreme de biruinţă spirituală, trăită de Biserica din Ierusalim. În acea vreme biserica a experimentat o biruinţă a Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece la predica apostolului Petru s-au întors la Domnul aproape 3.000 de suflete (Fapte.2:41). În acelaşi timp, ei au trait şi-o biruinţă a lucrării Domnu Isus, pentru că în Numele lui Isus a fost vindecat un olog din naştere (Fapte.3:6-8) .

La acest şir de biruinţe spirituale, se adaugă şi-o biruinţă în slujire, confirmată de faptul că Petru şi Ioan au raspuns cu îndrăzneală în faţa sinedriului (Fapte.4:8-22), după momentele de rugăciune, Dumnezeu a cutremurat pământul (Fapte.4:31), apostolii predicau cu multă putere (Fapte.4:33), iar cei ce crezuseră, trăiau  în părtăşie şi îngrijeau de cei aflaţi în lipsuri materiale, încât toţi aveau toate de obşte.(Fapte.4:32-37).

Primul obstacol pe care l-a ridicat diavolul în faţa Bisericii din Ierusalim, a fost împotrivirea autorităţilor religioase (Fapte 4:1-22). După ce a fost biruită această împotrivire, diavolul şi-a continuat lupta spirituală, încercând să creeze o breşă în mijlocul bisericii, prin acţiunea lui Anania şi Safira.

Acest contrast între vremea de biruinţă trăită de Biserica din Ierusalim şi înfrângerea spirituală trăită de Anania şi Safira este susţinut de conjuncţia „dar” care precede istorisirea din pasajul pe care îl studiem.

Conţinutul lecţiei: Studiind pasajul lecţiei biblice, descoperim că acţiunile celor doi soţi, Anania şi Safira, au fost cauzate de mândria spirituală. Este posibil ca ei să fi fost martori la jertfa depusă de Barnaba, care a vândut un ogor şi-a adus banii la picioarele apostolilor (Fapte. 36-37). Impresionaţi de acest act de caritate, cei doi au dorit să dobândească acelaşi prestigiu şi aceiaşi apreciere, fără a plati însă un preţ întreg. De aceia, faptele care au urmat, ne arată:

1.    Evidenţa mândriei spirituale

Dacă mândria a fost motivul  căderii lui Lucifer (Isaia 14:12-14), aceiaşi cauză a determinat şi căderea lui Anania şi Safira. Este demn de menţionat faptul că Domnul Isus n-a poruncit ca cei ce se pocăiesc sa-şi vândă ogoarele şi să le împartă cu cei aflaţi în nevoi materiale, iar în biserica din Ierusalim n-a fost nici un regulament intern, care să fi cerut membrilor săi acest lucru.

Pentru membrii bisericii din Ierusalim (în acea vreme), ajutorarea celor aflaţi în lipsuri materiale, a fost  o decizie personală, un semn al dragostei şi-o expresie a părtăşiei (Fapte.4:32-37). Când şi-au vândut casele şi ogoarele, Barnaba şi ceilalţi credincioşi, au pus în practică exemplul lăsat de Domnul Isus şi au avut în atenţie  nevoile altora.

Când Anania şi Safira au hotărât să-şi vândă moşioara, aceştia  s-au gândit nu la cei aflaţi în nevoie, ci la ei înşişi. Ei au căutat ca prin această jertfă să câştige prestigiu şi să capete apreciere, dorind să apară buni în faţa oamenilor, nu în faţa lui Dumnezeu.

Mândria lor  spirituală este evidentă şi prin hotărârea de a opri  o parte din preţul moşioarei, pretinzând că suma adusă la picioarele apostolilor, este preţul întreg (Fapte.5:2). Dacă înfrângerea lor spirituală a început cu motivaţii greşite, a fost dovedită apoi prin minciună şi făţărnicie (Fapte.5:3). Minciuna lor n-a fost un răspuns pripit, ci o decizie luată cu premeditare, deoarece la întrebarea apostolului Petru şi Safira a dat acelaşi răspuns (Fapte 5:8)

Deşi pasajul Scripturii nu ne face cunoscut de ce aceşti soţi care au dovedit atâta unitate în planurile lor rele, nu au venit împreună la locul de închinare, păstrând în atenţie dorinţa lor după prestigiu, putem spune că Safira a venit mai târziu, pentru că şi-a dorit ca cei din biserică sa-şi mai plece încă odata capul în semn de apreciere şi în faţa ei.

2.    Pericolul mândriei spirituale

Urmărind pasajul Scripturii care prezintă cazul lui Anania şi Safira, descoperim că  mândia aduce descalificare spirituală. Deşi în contextul lecţiei  se vorbeşte despre apostoli, sau despre cei credincioşi (Fapte.4:32-37), atunci când se vorbeşte  despre  Anania, acesta este prezentat ca un simplu „om !” (Fapte 5:1). Nu se face nici o referire la experienţa întoarcerii la Dumnezeu, sau la relaţia lui cu biserica.

În acelaşi timp, mândria spirituală pregăteşte terenul pentru stăpânirea lui Satan şi-l antrenează pe cel ce este prins de acest păcat în lupta împotriva Duhului Sfânt, prin minciună şi făţărnicie (Fapte.5:3-5)

Când apostolul Pavel  i-a arătat lui Timotei pericolele ce-i pândesc pe cei biruiţi de iubirea de bani, îi spune că aceştia: cad în ispită, în cursa poftelor, merg pe drumul ce duce la pierzare, rătăcesc de la credinţă şi suportă ca pedeapsă o mulţime de chinuri (1 Tim.6:9-10).

Dcă înaintea oamenilor o minciună este deseori scuzabilă, înaintea lui Dumnezeu, minciuna este un păcat vrednic de moarte (Fapte.5:5;10).

3. Urmările mândriei spirituale

Declaratia Sfintei Scripturi care  arată că „mândria merge înaintea pieirii” (Prov.16:18) s-a adeverit şi în cazul lui Anania şi Safira. Pacatul lor a fost descoperit, a fost prezentat public, pedepsit imediat şi condamnat de întreaga adunare (Fapte 5:3-11).

Fiindcă au fost înfrânţi în lupta spirituală, Anania şi Safira s-au  făcut de ruşine, au fost pedepsiti cu moartea şi înmormântaţi chiar în aceiaşi zi (Fapte 5:10).

Întrebări pentru discuţii:

1.    Care sunt semnele mândriei spirituale din viaţa lui Anania şi Safira?
2.    De ce mândria spirituală este un mare pericol?
3.    În ce mod se manifestă mândria spirituală astăzi?
4.    De ce păcatul lui Anania şi Safiara a fost pedepsit cu o aşa asprime?
5.    Este Dumnezeu nedrept fiindcă nu acţionează în acelaşi fel şi astăzi?
6.    Cum putem birui minciuna şi ispita făţărniciei spirituale?
7.    Cum putem face ca jertfa noastră să fie plăcută înaintea lui Dumnezeu?

Pastor Dan Boingeanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *