Acceptă suferinţa cu încredere în Dumnezeu

1 Petru 2:1-10 (2 Corinteni 4:17)

Scopul lecţiei: Să înţelegem de ce trebuie să ne încredem în Dumnezeu atunci când trecem prin suferinţe şi necazuri şi să descoperim binecuvântările de care este urmată această atitudine.

Contextul lecţiei: După ce a arătat cauzele suferinţelor îndurate de credincioşii din vremea lui şi a arătat că aceştia trăiau ca străini, împrăştiaţi, întristaţi şi încercaţi (1 Petru 1:1; 1:6-7; 4:12-13), apostolul Petru a prezentat atitudinea pe care aceşti credincioşi au avut-o în mijlocul suferinţelor, menţionând că cei aleşi au primit suferinţa cu bucurie (1 Petru 1:6), în mijlocul suferinţelor s-au bucurat cu o bucurie negrăită şi strălucită (1 Petru 1:8) şi au anticipat bucuria pregătită de Dumnezeu la arătarea Domnului Isus (1 Petru 4:12-13).

Pentru a le întări această bucurie şi a arăta atitudinea pe care cel credincios (omul matur spiritual) trebuie să o aibă în mijlocul suferinţelor, apostolul Petru şi-a continuat epistola cu un şir de imperative. Prin imperativele pe care le întâlnim în cea de-a doua parte a capitolului întîi al epistolei pe care o studiem descoperim că apostolul Petru  i-a chemat pe cei ce treceau prin suferinţe la statornicie (1 Petru 1:13-4), sfinţenie (1 Petru 1:16-21), ascultare de adevăr (1 Petru 1:22-25) şi la o dragoste neprefăcută (1 Petru 2:22/b).

Conţinutul lecţiei: În pasajul pe care îl studiem găsim noi imperative pe care apostolul Petru le adresează celor ce trec prin necazuri: lepădaţi orice răutate (1 Petru 2:1), hrăniţi-vă cu laptele duhovnicesc (1 Petru 2:2), apropiaţi-vă de Hristos (1 Petru 4:4), aduceţi jertfe duhovniceşti (1 Petru 2:5), încredeţi-vă în Hristos (1 Petru 2:6-7) şi vestiţi lucrările lui Dumnezeu (1 Petru 2:9/b).

Pe lângă aceste imperative, în acest pasaj descoperim şi multe apelative pe care apostolul Petru le foloseşte pentru a-i identifica pe cei credincioşi. Aceste adevăruri ne arată nu numai poziţia pe care o avem prin credinţa în Hristos, dar şi relaţiile pe care trebuie să le stabilim precum şi marile responsabilităţi pe care trebuie să le împlinim.

Urmărind aceste adevăruri, descoperim că, indiferent cât de mari vor fi necazurile, trebuie să acceptăm suferinţa şi să ne încredem în Dumnezeu:

1.    Datorită statutului pe care l-am primit   1 Petru 2:1-10

În contrast cu statutul pe care cei credincioşi îl au în mijlocul acestei lumi (străini, împrăştiaţi, întristaţi şi încercaţi), apostolul Petru prezintă poziţia pe care aceştia o au în Împărăţia lui Dumnezeu, arătând că cei credincioşi sunt: prunci născuţi de curând (1 Petru 2:2), pietre vii (1 Petru 2:5/a), o casă duhovnicească (1 Petru 2:5/b), o preoţie sfântă – împărătească (1 Petru 2:5/b; 9/a), o seminţie aleasă (1 Petru 2:9/a), un neam sfânt (1 Petru 2:9/a) şi un popor al lui Dumnezeu (1 Petru 2:9/b-10).

Concentrând aceste afirmaţii înţelegem că cei credincioşi sunt „copii ai aceleiaşi familii” – care au experimentat aceeaşi naştere spirituală (1 Petru 1:22-23), împărtăşesc aceeaşi măsură de dragoste (1Petru 1:22), se hrănesc cu aceeaşi hrană spirituală (1 Petru 2:1-2) şi trăiesc aceleaşi experienţe: părăsirea răului, creşterea spirituală, împărtăşirea binecuvântărilor şi apropierea de Dumnezeu (1 Petru 1:1-4), „preoţi care slujesc în acelaşi templu” – acest templu este unul spiritual, format din pietre vii (1 Petru 2:4-8) preoţia fiind împărăţească şi sfântă (1 Petru 2:5;9) şi „cetăţeni ai unei naţiuni sfinte” (1 Petru 2:9-10).

2.    Datorită responsabilităţilor pe care trebuie să le împlinim   1 Petru 2:1-10

Ca urmaşi ai lui Hristos avem nu numai un statut nou ci şi responsabilităţi noi. De aceea, chiar şi în mijlocul necazurilor, cei credincioşi trebuie să părăsească tot ceea ce este rău (1 Petru 2:1; Romani 12:2), să crească spre desăvârşire (1 Petru 2:2-3), să se apropie de Dumnezeu (1 Petru 2:4), să fie pietre vii în templul spiritual (1 Petru 2:5/a), să aducă jertfe duhovniceşti (1 Petru 2:7), să se încreadă în Dumnezeu (1 Petru 2:6-8), să fie o bună mărturie (1 Petru 2:9) şi să vestească lucrările lui Dumnezeu (1 Petru 2:9/b-10).

3.    Datorită exemplului care ne-a fost dat   1Petru 2:6

Pentru a exemplifica aceste slujiri şi pentru a ne arăta măsura dependenţei de Dumnezeu şi a încrederii pe care trebuie să o avem în El, apostolul Petru Îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind o Piatră vie (1 Petru 2:4), o piatră lepădată de zidari dar aleasă de Dumnezeu (1 Petru 2:4;6-7), o piatră scumpă (1 Petru 2:4;6) şi o piatră importantă – aşezată în capul unghiului (1 Petru 2:6-8).

4.    Datorită binecuvântărilor pe care le-am primit   1 Petru 2:9/b-10

Apostolul Petru arată că cei credincioşi trebuie să accepte suferinţa şi să se încreadă în Dumnezeu fiindcă prin credinţă au parte de cinste (1 Petru 2:7), eliberare (1 Petru 2:9/c) şi îndurare (1 Petru 2:10/b).

5.    Datorită consecinţelor care sunt anunţate   1 Pet.2:7-8

În contrast cu binecuvântările pe care le primesc cei ce se încred în Dumnezeu, apostolul Petru arată preţul pe care îl plătesc cei ce se leapădă de Dumnezeu. Acest preţ înseamnă pierdere (au lepădat cea mai preţioasă piatră), poticnire (nu au o temelie statornică), înfrângere (se lovesc de piatra pe care au lepădat-o), ruşine (sunt descoperiţi că au făcut o alegere greşită şi pedeapsă (la aceasta sunt rânduiţi) (1 Petru 2:7-8; Romani 9:22; 2:4-11).

Întrebări pentru discuţii:

1.    Ce imperative a adresat prin acest pasaj apostolul Petru celor ce trec prin necazuri?
2.    Ce apelative a folosit apostolul Petru pentru a defini statutul celor credincioşi ?
3.    Ce responsabilităţi au cei credincioşi în calitate de „copii ce aparţin aceleiaşi familii”?
4.    Ce responsabilităţi au cei credincioşi ca „preoţi care slujesc în acelaşi templu”?
5.    Ce responsabilităţi au cei credincioşi în calitate de „cetăţeni ai unei naţiuni sfinte”?
6.    Care sunt calităţile lui Hristos descoperite prin numirea Sa ca „piatra din capul unghiului”?
7.    Ce consecinţe suportă cei ce se leapădă de Hristos ?

Pastor Dan Boingeanu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *